În urmă cu mai bine de cinci ani, la un meci pe care Petrolul l-a terminat la egalitate, 1-1 (0-0) cu Pandurii Tg. Jiu, pe “Ilie Oană”, atacantul Gicu Grozav – unul dintre cei trei atacanți din spatele vârfului împins, Hamza – a irosit un penalti exact la ultima fază a jocului arbitrat de Istvan Kovacs.
Nicio noutate, au fost și vor mai fi astfel de ratări în momente decisive! Numai că, iată, Gicu Grozav își face un titlu de glorie irosind astfel de oportunități! Atunci, cu gorjenii, anulând posibilitatea ca Petrolul să facă maximum de puncte după două etape și să urce pe primul loc! Iar aseară, la Miercurea Ciuc, să semneze de unul singur eliminarea lui Dinamo din Cupa României în fața mult mai modestei echipe de eșalon trei, Csikszereda!
În ambele cazuri, Grozav a executat lovitura primită folosind “scărița”, procedeu tehnic prin care se urmărește, în primul rând, ironizarea portarului. Dar care, ratat, mai ales în condițiile de aseară, duce la haos, atmosfera și așa precară din anturajul “câinilor roșii” depreciindu-se exponențial.
Firește, aici, la Ploiești, ratarea obiectivului din partea ambelor trupe bucureștene a produs mai degrabă bună dispoziție, mai ales printre suporterii Petrolului. Fără să lipsească, însă, comentarii dintre cele mai ironice și acide la adresa internaționalului care, pe vremuri, apăra culorile echipei antrenate cu atâta succes de Cosmin Contra.
Se știe, Gicu Grozav a fost dorit și acum în echipa “lupilor”, el semnând până la urmă cu Dinamo din postura fotbalistului liber de contract. O decizie pe care, personal, am putut-o înțelege de vreme ce ardeleanul a urmărit atât suma de bani venită de la oficialii alb-roșilor cât și atașamentul evident față de Dinamo, club căruia i-a strigat iubirea de câte ori a fost cazul!
Ce nu am putut înțelege, însă, a fost lipsa de strategie a fotbalistului născut la Alba-Iulia. Știindu-și forma fizică precară precum și motivația mai degrabă lipsă pentru a evolua la cel mai înalt nivel, Gicu a ales cu creierul… din buzunar! În locul unei opțiuni mai aproape de valoarea sa de moment, la o echipă de eșalon secund cu care să promoveze și unde era pur și simplu adulat de fani, atacantul rebel a mizat pe o altă carte. Dovedită, clar, necîștigătoare de vreme ce, iată, în câteva partide disputate sub mandatul lui Mircea Rednic nu a reușit niciun gol, nicio pasă de gol și, mai mult, s-a umplut de ridicol după ce, repet, de unul singur, și-a permis să elimine Dinamo din lupta pentru singurul obiectiv rămas în joc.
De aceea, în nume personal și raportat la cauza Petrolului, aplaud decizia acestuia de a semna cu Dinamo și-i doresc să poată depăși un astfel de moment dificil! În urma căruia este mai aproape de casa din Ardeal decât de cantonamentul de la Săftica!
Comentarii recente