Arhivă nor etichete: gura diham

Vedetele, între ele!

1Așa cum o facem anual la invitația senatorului Emanoil Savin – fost edil al Bușteniului – noi, echipa jurnaliștilor prahoveni, am răspuns pozitiv provocării de a face un meci amical cu selecționata orașului de la poalele Caraimanului.

Invitația în sine

“O să fie un eveniment consistent, cu două meciuri amicale, unul de handbal junioare, altul de fotbal, noi cu voi, ca în fiecare an! Apoi, va urma un moment festiv, Denis Alibec, Constantin Budescu și Paula Ungureanu urmând să primească distincții de Cetățeni de Onoare ai Bușteniului. Vor fi și surprize dar și o a treia repriză, ca de obicei, una gândită la Cabana Gura Diham!” așa a sunat provocarea pe care, evident, mass-media prahoveană a acceptat-o cu plăcere.

Lotul mass-media prahoveană

Și iată-ne, ieri de dimineață, preluați de microbuzul lui Mihai Ion (Randoru’) și conduși la moderna sală de sport din Bușteni.

2Ionuț Pană (portar), Dani Cosarek, Adrian Făgărășanu, frații Robin și Dan Eparu, Cristi Chircă, Ciprian Radu, Ionel Luțan, Alex Călinoiu, Marian Dima (jucători în câmp), George Marin (analist) dar și subsemnatul (antrenor, responsabil cu apa minerală și lămâile!) A lipsit, motivat, Mihai Toma! Deh, unii mai și muncesc, duminica… Impecabil organizată, întreaga manifestare a fost un succes deplin.

Meciul în sine
După un meci frumos, antrenant, în care s-au întrecut două echipe de handbal feminin, junioare ale CSS Ploiești, a urmat meciul “vedetelor”: echipa gazdă, cea condusă atât din teren cât și din afara lui de către amfitrionul Emanoil Savin, contra echipei noastre. Atât Alibec cât și Budescu s-au regăsit în luptă, jucând câte o repriză pentru fiecare echipă. 

3S-a jucat convențional, 2×25 de minute, au fost doi arbitri veterani, Ioan Danciu și Marin Marcel, s-au marcat 24 de goluri, câte 12 pentru fiecare echipă, s-a driblat “fără număr”, s-au dat pase amețitoare, s-a greșit pe bandă rulantă (mai ales noi!), au rezultat finețuri consistente (mai ales la ei!)

Surprize-surprize!

Apoi, la capitolul “Surprize, surprize”, acordarea distincțiilor pentru Budi, Denis și Paula dar și prezența insolită a lui Moș Crăciun sosit intempestiv atât cu pomul împodobit cât și cu spiridușii din dotare: campionii olimpici și mondiali Alina Dumitru și Marian Drăgulescu!

La buna desfășurare a evenimentului a contribuit și primarul orașului, Irinel Ghiță. 4Cu toții au împărțit sute de plase cu cadouri copiilor și tinerilor prezenți! A fost aplaudat și gestul lui Silviu Crângașu, președintele AJF Prahova, acesta înmânând senatorului Savin un trofeu insolit, o gheată aurită de fotbal simbolizând aportul ultra ofensiv al sufletului acestei acțiuni!

5Totul a fost frumos, poate chiar foarte frumos: curățenia absolută, vestiarele “top”, sonorizarea excepțională (au fost ascultate imnul României dar și cel al Champions League!), crainicul volubil și bun cunoscător al “actorilor” din teren, cadourile Moșului…

Repriza a treia

Nimeni nu s-a îndoit de bogăția regăsită la Gura Diham. În primul rând drumul până acolo, complet asfaltat, o plăcere să mergi într-un alt colț de Rai precum cel din pădurea Parcului Național Bucegi.

Apoi, pensiunea în sine, una deservită “la clește” de oameni care știu cum și cu ce se “mănâncă” această meserie!

7O țuică fiartă, un platou rece atât pentru cei care țin postul cât și pentru ceilalți, un purcel care și-a lăsat devorat șoricul în (foarte) scurtă vreme, un “topicuș a la Diham” – pomană a porcului însoțită de cârnăciori proaspeți și murături acidulate – dar și “dulcele divin”, tortul “marcă înregistrată Savin”, cu înghețată și piure de mango!

S-a cântat și s-au dat dedicații musicale, maestrul Iulian încingând atât acordeonul cât și pofta de distracție a protagoniștilor recompensați. S-a întrecut pe sine, ca mai mereu, fostul arbitru international Ioan Danciu, vocea cu care a încântat atâtea personaje de seamă din lumea fotbalului – și nu numai! – răsunând aparte în cocheta cabană!

“Mai lungă-mi pare calea, acum, la-ntors acasă…”

După aproape 4 ceasuri, petrecute în intimitatea oferită de generoasele gazde, am plecat spre casă. Alte aproape 2, în mașină, am făcut un rezumat al zilei și am hotărât să răspundem pozitiv ori de câte ori gazdele de la poalele Caraimanului ne vor provoca la un duel.

Poate, până atunci, vom mai schimba și liniile și vom mai întineri echipa! Dar, pe bune, cine să mai vină din urmă într-un domeniu în care blocajul general a cangrenat (și) lumea sportului? Na, c-am dat-o iar în nebunia de zi cu zi… Abia ce uitasem!