Arhivă nor etichete: Istanbul

Istanbul sau… dorul de ducă! (I) (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Aşa cum am promis, revin cu un material legat de această deplasare în care stresul, oboseala, bucuria şi satisfacţia muncii împlinite s-au regăsit împletite într-un titlu precum cel de mai sus.

Am plecat spre Istanbul joi, la ora 22:00, cu un microbuz pus la dispoziţie de patronul Ion Mihai, finanţatorul de la Unirea Urlaţi. “Nu o să ne coste exagerat, 100 de lei transportul, 50 de lei biletul de meci şi 25 de euro locul în dubla de la hotel! Merită să vedem şi noi Turcia-România, nu? Mă ocup de toate, voi doar să-mi ziceţi dacă mergeţi” suna acum trei săptămâni provocarea omului de afaceri. Nu m-am gândit decât la atmosferă şi la plăcerea de a revedea Istanbulul, măcar şi pentru o zi şi-o noapte! M-am înscris pe listă, ulterior – după numai patru zile! – aflând că în aceeaşi zi de vineri, 14 octombrie, Petrolul va juca cu Galatasaray. Şi tot în Istanbul! “Mai mult ca perfectul” mi-am zis aşteptând cu emoţie ziua plecării.

Odată ajunşi în vama de la Giurgiu am luat primul contact real legat de această deplasare: “Au trecut, până acum, mai bine de 50 de autocare şi sute de autoturisme şi microbuze!” ne-a pregătit vameşul zâmbind şi… duşi am fost! Cu o medie super, de 100km/oră, am ajuns la jumătatea distanţei de 350 km ce leagă oraşul Giurgiu de vama de la Edirne. “Avem baftă,se circulă bine, au fluidizat bine bulgarii coridorul ăsta” l-am auzit pe şofer printre câteva aghioase ale partenerilor de drum. “Ajungem bine de tot, la 9-10 suntem la hotel, facem o plimbare şi ne pregătim pentru jocul Petrolului!” mi-am zis bucuros. Şi aproape brusc, după nici cinci minute, reflexii roş-albastre au brăzdat întunericul drumului european. Era Poliţia Rutieră, într-o acţiune demnă de anii de tristă amintire, nicidecum de Mileniul III, anul de graţie 2012, când Bulgaria este parte a Uniunii Europene! De ce oare?

Oricum, vreme de mai bine de un ceas, câteva microbuze din România au fost oprite la margine de drum fără să poată cineva explica motivul! Scoşi din minţi, românii au protestat din ce în ce mai virulent iar explicaţia a fost legată de precedentul cu suporterii dinamovişti din urmă cu un an! Oricum, mai mult speriaţi, oamenii legii au admis plecarea, dar numai cu maşini ale Poliţiei care au încadrat convoiul de maşini româneşti! Astfel, aproape 150 de km am fost escortaţi (cu viteză legală!), ajungând în vama Edirne pe la 7:00! Acolo, beleua s-a extins neverosimil: microbuzul cu care am călătorit nu avea licenţă “Interbus”, un document necesar pentru a pătrunde în spaţiul turcesc! Complet debusolaţi, mai ales când am văzut că se făcuse 10:30 şi demersurile stagnau, am admis că meciul Petrolului devenise o “rara avis”! Totuşi, după aprobări peste aprobări venite telefonic şi prin fax de la Ankara, am putut părăsi vama înscriindu-ne pe autostradă, în jur de 12:00, în cursa de peste 250 km până la Florya!

Graţie măiestriei celor 2 şoferi dar şi a norocului, la 15:20 am ajuns la terenul de joc! Acolo, altă belea! Am fost anunţaţi telefonic că trebuia să facem check-in-ul la hotel până la orele 16:30, altfel riscam să pierdem cazarea! Cei trei jurnalişti au rămas la partidă, iar ceilalţi au plecat după o repriză, urmând să ne întâlnim la “Sukru Saracoglu”, la meciul naţionalei!

După victoria Petrolului, alături de alţi câţiva fani, am plecat din Florya cu un micobuz local, având la dispoziţie 3 ore pentru a parcurge nici 25 km, urmând să trecem Bosforul în Istanbulul asiatic. Să vă mai spun că şi acum am avut parte de o belea mare… cred că deja v-aţi obişnuit! Istanbulul, mai ales la acea oră, reprezintă furnicarul perfect: mii şi mii de vehicule circulând haotic, cu taximetrişti demenţi şi pietoni inconştienţi par a alcătui cel mai ireal tablou al unui blocaj perfect! Astfel încât, după cinci km parcurşi într-o oră (!), am ales o variantă nebunească, propusă trilingv chiar de către şoferul turc: aveam cinci minute pentru a alerga un km şi a prinde feribotul de 18:45! Un altul ar fi fost la 19:15, oricum târziu pentru a prinde debutul partidei! Din două cuvinte ne-am înţeles: cei mai tineri au alergat cu 100 km/oră să schimbe banii în jetoanele necesare traversării, iar ceilalţi – fireşte şi eu intrând la această categorie! – cu 10 km/oră, încercând să prindem vaporul! Nu vreţi să ştiţi ce faţă aveau piloţii vasului, atenţionaţi de către cei tineri, când ne-au văzut, în zare, alergând cu limba aproape pe piept! Au admis să mai întârzie două minute, iar sutele de pasageri îmbarcaţi au urmărit “cursa elefanţilor” cu zâmbetul pe buze! Cu aparatul foto atârnat de gât şi laptop-ul în braţe am reuşit să trec de turnichetul strâmt şi astfel m-am putut bucura de o traversare intercontinentală liniştită! (va urma)


Un gând pios pentru Marian Cosma

În prea puținele zile de vacanță ale acestui an am ajuns la Balaton, în Ungaria, locul unde maghiarii – și nu numai! – se duc “la mare”! O stațiune-magnet, clasată drept cea mai importantă atracție turistică a țării vecine. Anual, aproape 2 milioane de turiști din străinătate și peste 3 milioane de unguri aleg această destinație, generându-se astfel o treime din venitul Ungariei din urma turismului.

Sezonul turistic de vârf se întinde, ca și pe litoralul nostru, de la începutul lunii iunie și până la sfârșitul lui august. Temperatura medie a apei, 25°C,  face posibil înotul. Principalele atracții turistice sunt reprezentate de pescuit, sporturi nautice și vizitarea obiectivelor turistice din zonă. Țărmul sudic al lacului de aproape 600 km² – cel mai mare din Europa! – este alcătuit din plaje, în timp ce țărmul nordic este format din dealuri și munți de origine vulcanică. Malurile sudice sunt ideale pentru copii datorită apelor mai puțin adânci. Apa și nămolul catifelat sunt remedii eficace împotriva stresului, nevrozelor si anemiilor. Datorită solului vulcanic aici se cultivă cu preponderență vița de vie – cine nu a auzit de renumitul vin de Badacsony? – iar peșterile căscate în rocile vulcanice de la Talpoca reprezintă elemente care completează cadrul peisagistic al lacului Balaton. Impresionează numeroasele căsuțe de odihnă ascunse la marginea țărmului tivit cu stuf, dar și vilele și hotelurile din stațiunile balneoclimaterice dezvoltate în partea de nord-est a lacului. Curățenia este la ea acasă iar gastronomia locală este de nota 10!

Plimbările cu barca, mai ales la crepuscul, dar și excursiile opționale pe care le poți alege cu destinații precum Budapesta, Viena sau Bratislava fac din perioada de o săptămână planificată pentru odihnă o frumoasă, vie și neprețuită amintire!

Fiind aici cu bătrâna mea Dacie am ales să fac, duminică după-amiază, și o plimbare până la Veszprem, decis să ajung până la Sala Sporturilor din localitate pentru a vedea statuia înălțată în memoria handbalistului român Marian Cosma, sportiv ucis mișelește de către un localnic în urmă cu doi ani.

Veszprem, unul dintre cele mai vechi orașe din Ungaria, se află la numai 15 kilometri de Balaton. Probabil nu multă lume știe că acest oraș este plasat pe un areal de 7 coline, asemeni Iașiului dar și al altor mari urbe ale lumii precum Roma, Istanbul sau Lisabona. Peisajul este unul superb, cu centrul regiunii aflat precum într-o căldare! Iar Palatul Sporturilor, locație care poate aduna la un meci peste 6000 de spectatori, este de-a dreptul majestuos! Fiind zi liberă iar sala poziționată în afara orașului – pe drumul spre Gyor – întregul complex părea fără viață! Niciun comerciant, nicio tiribombă sau te miri ce chinezărie! Un simplu paznic, în ghereta sa, care nici măcar nu s-a obosit să iasă văzând mașina cu numere de România! De un an, sau mai bine spus de când Marian are statuie într-o laterală a sălii, s-a obișnuit probabil cu pelegrinajromânilor dornici să aprindă o lumânare în memoria marelui dispărut.

După scurtul moment de pioșenie am imortalizat monumentul, panoul ghidului sălii dar și parcarea ireală a complexului, grăbindu-mă să postez materialul și fotografiile pentru acei dintre dumneavoastră care încă nu ați ajuns aici…