Arhivă nor etichete: iuliu muresan

Calificare în pas de defilare (articol publicat în cotidianul Telegrama)

FC Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 2-1 (1-0)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 10.000. Marcatori: Bokila (44, 55)/ Purece (82, pen.).

FC Petrolul: Bornescu 7 – Achim 8, Galamaz 7.5, Yamissi 7.5, Guilherme 8.5 – Hoban 8, Marinescu 8.5 (cpt) (71 Cesinha 6) – Boudjemaa 8.5, Ad. Cristea 7.5 (66 Mustivar 7), Grozav 7.5 – Bokila 9 (81 Morar). Antrenor: Cosmin Contra.

Concordia: Cobrea 6 – Belu 6.5, Leca 6, Ghionea 6.5, Bambara 6– Paraschiv 5.5 (46 Popovici 6) – Serediuc 6.5, S. Pană 6.5 (cpt), Purece 6, Zuluf 6.5 (78 Damian) – Ibric 6 (46 Welington 5.5). Antrenor: Ilie Stan.

Cartonașe galbene: Cristea (42)/ Zuluf (14).

Au arbitrat: Radu Petrescu 6.5 (Bucureşti) – Vasile Marinescu 7 (Bucureşti) şi Mircea Mihail Grigoriu 6 (Bucureşti).

Observatori: Octavian Goga (Braşov) şi Cornel Sorescu (Piteşti).

Jucătorul meciului: Jeremy BOKILA.

Mi-a plăcut poezia şi rămân mereu sensibil atunci când lecturez creaţii literare în versuri. La fel, mă dau în vânt după titlurile care conţin rime potrivite, un astfel de caz fiind şi cel de faţă. Prezenţa Petrolului în semifinalele competiţiei KO a fost posibilă în urma unui meci pe care Marinescu&Co. l-au dominat copios, scorul cel mai corect – doar în urma marilor ocazii de gol – putând arăta o diferenţă de minim 7-8 goluri!

Concordia a venit pe “Ilie Oană” precum mielul la tăiere: fără doi jucători importanţi, Sorin Ispir şi Valentin Creţu, ambii accidentaţi la antrenamentul de duminică, fără portarul de bază, Florin Niţă, acesta fiind trimis la echipa a doua în urma refuzului de a semna prelungirea contractului, având handicapul echipei mici, prezentă pe o arenă europeană, în faţa unui public nepereche. Mai mult, soarta echipei lui Ilie Stan a fost vitregă şi din punctul de vedere al primei etape a returului, Concordia urmând să evolueze chiar mâine (??) împotriva Stelei. Ori, este cunoscută ambiţia lui “Iliesta” în disputele cu fosta sa echipă…

Petrolul a arătat de ce este considerată de multă lume drept favorită la câştigarea trofeului şi aproape de un loc pe podium: ambiţioasă, arţăgoasă, cu presing sufocant încă din jumătatea adversă, prezentând faze rafinate, elaborate şi intens pregătite. Un singur amănunt, din păcate esenţial, poate strica nota de master a echipei lui Contra: uşurinţa cu care ratează! Marţi seară, tăvălugindu-şi partenera de joc, galben-albaştrii au ratat atâtea ocazii mari de gol cât nu au avut unele trupe din serie în 4-5 partide! L-am surprins pe Ilie Stan făcându-şi o cruce mare la ocazia uluitoare a lui Grozav (30), atunci Gicu plasând balonul peste poartă, din 7 metri, după o combinaţie minunată, pe metru pătrat, la care au mai participat Marinescu şi Boudjemaa! Pioşenia coach-ului Concordiei a venit după ce Cristea (3), Hoban (20), Grozav (23) şi din nou Cristea (26) puteau colora tabela de patru ori! Ştiindu-şi parcă soarta, convins şi el de veridicitatea proverbului românesc legat de ulcior, Ilie Stan a rămas… stană, combinaţia dintre Boudjemaa şi BOKILA (44), sfârşită cu un şut al ciocolatiului la colţul scurt, aducând liniştea de care era atâta nevoie după prima repriză: 1-0!

Dominarea “lupilor”, după pauză, a fost şi mai accentuată, Grozav (46, 51, 53) exasperând asistenţa cu ratările sale! Cel puţin la faza din minutul 51, atunci când a fost servit impecabil de către Boudjemaa, Gicu a scăpat singur spre… 2-0, dar Cobrea a respins în corner un şut mult prea previzibil al “tricolorului”! După alte trei minute BOKILA – ales jucătorul meciului în urma anchetei la care au participat toţi reprezentanţii mass-media! (foto) – a sfârşit visul ilfovenilor de a mai spera la calificare, lobând elegant pentru un mai sigur şi logic 2-0! În intervalul minutelor 57-64, Bokila, Boudjemaa şi Hoban s-au întrecut în alte ratări uriaşe! Publicul, cald şi aproape de băieţi, a aplaudat frenetic dominarea cvasi-totală a “petroliştilor”. Ocaziile au curs fără încetare iar golul de 2-1, reuşit din penalti de către PURECE, după o greşeală a lui Morar şi o imprudenţă a lui Achim, a părut o lacrimă într-un ocean de fericire! Ambiţia de a aduce, din nou, trofeul Cupei României la Ploieşti, după o pauză de 18 ani – ce majorat! – capătă, iată, contur adevărat!

În penultima fază a competiţiei Petrolul va evolua împotriva echipei Oțelul Galați, victorioasă, ieri, cu scorul de 2-0 în dauna Ceahlăului Piatra Neamț. Partida tur se va juca miercuri, 12 decembrie, la Galați iar returul pe 17 aprilie 2013, la Ploieşti, pe “Ilie Oană”.

Iuliu Mureşan, un sărac cu duhul

La puţină vreme după meci, intervievat telefonic la Digi Sport de către moderatorul Horia Ivanovici, preşedintele echipei CFR Cluj a lansat un atac virulent la adresa FRF cu privire la modul în care forul conducător al fotbalului românesc a organizat fazele finale ale Cupei României. Iată ce a spus conducătorul echipei campioane: “Regulamentul Cupei s-a schimbat într-un mod bizar şi s-a creat un culoar pentru o echipă, ca să ajungă în finală. Culoarul şi toate jocurile sunt făcute pentru Petrolul. E clar, e un play-off şi un play-out, deci se doreşte ca Petrolul să aibă culoar. Nu am ştiut când s-au schimbat regulamentele. E grupa de play-off: CFR, Dinamo, Rapid şi Astra. Iar în play-out sunt celelalte patru echipe. Echipa care câştigă play-outul are culoar pentru finală. Este cel puţin ciudat. Am rămas surprins, că ştiam regulamentul. În fotbalul românesc faci scandal degeaba. Se încearcă mutarea finalei la Ploieşti, aşa ştiu. Noi jucăm finale, dar dincolo nu este nicio finală” a încheiat acesta, nefiind întrerupt şi nici contrazis, la final, de către moderator. Semn că nici acesta şi nici invitaţii săi din platou nu aveau habar de regulament!

Regulament care, la articolul 31.6.1. din ROAF – referitor la procedura tragerii la sorţi a optimilor, sferturilor de finală şi a semifinalelor Cupei României – spune, prin completare şi modificare, că echipele calificate în „sferturi” şi, respectiv, în semifinale fac parte dintr-o singură urnă, fără a mai exista capi de serie! Adăugirile şi completările s-au produs la data de 5 aprilie 2012, dată la care Petrolul se afla în poziţie retrogradabilă, penultima în serie! Ori, săracule cu duhul, ce culoar se făcea Petrolului la acea dată? Sau, spune sincer, te-a pus pe gânduri jocul Petrolului?

Sunt curios ce poziţie oficială va lua clubul din Stadionului 26 la acest atac suburban, care aduce în prim-plan micimea unor caractere care se dau imaculate cu orice ocazie! Vă dau o sugestie simplă şi corectă: acţionare în judecată şi solicitarea unor daune care să usture! Rău, cum i-a băşicat pe toţi iubitorii de galben şi albastru!