Arhivă nor etichete: Lucică Rădulescu

Ca la noi, în Prahova!

Ieri, după-amiază, pe terenul de lângă Combinat, plopenarii de la CSO au reușit să scoată un egal muncit, 1-1, în fața gazdelor de la Chimia Brazi. Pe logică, bucuria oaspeților a fost mare, oricum mai mare decât suma vehiculată în 2011 după “episodul transferurilor bănoase”! Miza, una zero din partea plopenarilor – nicio echipă nu mai retrogradează din această serie, în urma retragerilor succesive a mai multor formații! – s-a dovedit a fi de fapt una măreață după acest meci nul la Brazi, mai ales atunci când urmăritoarele Chimiei vor juca pe terenul din pădurea Plopeniului în etapele imediat următoare!

De ce am ales acest titlu? Firește, ați ghicit din prima: pentru că nu a fost an de la Dumnezeu ca formațiile din acest județ să nu se contreze la nesfârșit, facilitând izbânda echipelor concurente, pe logică, nu fără a avea ceva de câștigat! În acest sezon, dintre cele trei team-uri care se luptă cu șanse pentru a accede în liga secundă - Urban Titu, Chimia și CS Buftea – formația antrenată de Tavi Grigore pare oropsita de serviciu! Mi-aduc aminte cum, la rându-le, Kaproni și Conpet au făcut jocurile în seria aceasta reușind  să frâneze Chimia din drumul spre eșalonul II… Vă mai amintiți declarațiile sforăitoare ale conducătorilor Negoițescu și, respectiv, Zencenco, pe vremea când atât Juventus București și mai apoi Chindia Târgoviște au promovat, la mustață, în dauna team-ului din Brazi? Cu toate acestea, bucuria punctului smuls ieri de plopenari la Brazi are capătul de linie chiar în anturajul grupării gazdă…

Paradoxal, în loc să pregătească cât mai bine jocul și – grație rezultatelor din grupă – să ajungă printr-o izbândă chiar pe primul loc, unii slujbași ai Chimiei au găsit mai important să apeleze la ironii ieftine la adresa fostului director executiv, ulterior manager sportiv Lucian Rădulescu, acum în preaviz, uitând parcă ce poziție avea acesta în club și cine, de fapt, îl conducea cu adevărat! Cele 4 bannere, rezultatul unei gândiri dintre cele mai “profunde”, s-au transformat în bumerang pentru fotbaliștii Braziului, jocul acestora părând “din alt film”! Oricum, unul mult mai slab și mai sec față de super-producția vizionată în ultima etapă a turului, la Buftea! Păcat! Chiar sunt curios dacă președintele Romulus Olteanu are habar de această “inginerie”…