Arhivă nor etichete: Mihai Ion.

Urlați după sponsor! (articol publicat în cotidianul Telegrama)

În urmă cu două săptămâni, la Măneciu, echipa Unirea Urlaţi a apărut pe gazon echipată într-un echipament de pe care lipsea numele sponsorului, Randory Security, în fapt firma patronului grupării, Ion Mihai.

Catalogat în primă fază drept “amănunt”, incidentul s-a dovedit o adevărată momeală, o inginerie amară cu bătaie lungă pentru viitor! Astfel încât ieri, în urma unei discuţii purtate chiar cu finanţatorul, am aflat că echipa de sub dealurile Urlaţiului a rămas fără susţinerea acestuia, obiectivul promovării – atât de mediatizat şi dorit la început de campionat – năruindu-se precum un castel de nisip! Şi asta, fatalmente, chiar în ziua în care Unirea termina turul pe prima poziţie în ierarhie!

L-am întrebat pe Ion Mihai despre motivele divorţului intempestiv. Iată declaraţia acestuia: “Nu sunt de spus foarte multe! M-am săturat, pur şi simplu, să mai arunc banii într-un sac fără fund! Imaginaţi-vă că trebuia să suport toate mizeriile de acolo, să-i calmez pe jucători, să le plătesc sumele restante de la conducerea clubului. Sume stipulate ferm, la debut de campionat, dar care nu mai veneau în ultima vreme! Fără să mai vorbesc despre modul în care se dorea performanţa acolo! Parteneriatul cu oamenii zonei era valabil numai dacă fondurile veneau de la mine, invers niciodată! Fotbaliştii ştiu foarte bine asta, destui sunt angajaţi la firmele mele!”

L-am întrebat pe omul de afaceri despre viitor, cunoscută fiind apetenţa acestuia pentru proiectele ferme, legate doar de criteriul performanţei. Iată ce a mai declarat: “Chiar nu mai ştiu de ce fac astfel de eforturi financiare! Doar satisfacţia că aduc grupări din anonimat şi le promovez până la vârful competiţiei, poate doar asta mă stimulează şi mă face să continui! Pentru că, în rest, ce să câştig? Duşmănie? Invidie? Ăsta sunt, nu pot să mă scald în mediocritate! Să mă lupt pentru evitarea retrogradării! Ce obiectiv este acesta? Vreau să ajung sus de tot, să câştig! Sunt un tip ambiţios, deloc fariseu, care-şi propune un alt fel de fenomen. Vreau să ajut copiii, fotbaliştii, să-i fac să priceapă că nimic în viaţă nu pică din cer şi că satisfacţia cea mai mare a tuturor este doar atunci când te afli pe primul loc! Eu aşa sunt şi nimeni nu-mi poate schimba vrerea! Referitor la viitor, am fost solicitat pentru mai multe proiecte, unele în curs de derulare dar fără finalitate în vară, altele pe termen lung, cu parteneriate solide şi oneste, asta cel puţin la nivel de discuţie! Mi-au plăcut ideile primarului Marin Voicu, un om care arde pentru fotbal şi pentru performanţă! Simplitatea cu care a vorbit despre ambiţia de a promova cu Voinţa Ciorani m-a cucerit şi am promis, la rândul meu, că voi fi alături de proiect! Fireşte, vor ajunge la Ciorani fotbalişti care au contracte cu mine dar şi alţi tineri care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu noi! În vară, şi asta-i clar, vom sărbători promovarea şi ne vom axa pentru o altă izbândă! Chiar vreau, din nou, o echipă frumoasă precum cea a Tomşaniului, cu promovări succesive de la Liga B la Liga A şi apoi eşalonul trei! Eu nu o să pot uita niciodată fericirea acelor momente şi-mi doresc să le reeditez! Sunt sigur că, acum, am găsit şi locul unde se poate dezvolta performanţa! Şi partenerii corecţi pe care-i aşteptam de multă vreme!” a încheiat Ion Mihai.

Astăzi, de la orele 13:00, pe arena din comuna Ciorani, echipa gazdă, ocupanta locului 3 în serie, va întâlni într-un meci de pregătire pe Fortuna Brazi, trupă fruntaşă în liga a III-a, seria a VI-a.

A luat Prahova Tomşani din “nimic”, şi a transformat-o în câştigătoare de Cupă a României – faza judeţeană I câştigătoare a Ligii A Prahova, apoi, a “urcat-o” la nivelul ligii a III-a naţionale. O performanţă incredibilă, pentru o comună care nu exista pe hartă, fotbalistic – Tomşani, mulţi fiind cei care au auzit de această localitate, doar datorită fotbalului.


Şampanie de Tomşani!

An de an, de regulă la mijloc de Cireşar, trăiesc invariabil momente plăcute alături de echipa prahoveană care se luptă pentru accederea în eşalonul trei al fotbalului românesc. Chinurile meciului de baraj sunt suferinţe plăcute pentru echipa regiunii noastre de vreme ce spuma victoriei este sorbită cu nesaţ la capătul fiecărei dispute anuale! Semn că, orice s-ar zice, Prahova are un eşalon valoros al fotbalului mic, din care, iată, se nasc echipe care merită să reprezinte regiunea la nivelul diviziei C!

Ieri, pe cocheta şi bine întreţinuta arenă CSM din Braşov, băieţii lui Ion Cojocaru s-au acoperit de glorie după o victorie smulsă cu forcepsul, la penaltiuri, în dauna FC Zagon, reprezentanta judeţului Covasna părând, aprioric, o trupă mult mai puţin valoroasă! Obişnuită să defileze în seria prahoveană a Ligii A, Prahova 2010 Tomşani s-a crezut câştigătoare înainte de joc! Încrederea absolută în forţele proprii dar şi convingerea că adversarul nu are cum să se impună puteau fi citite pe feţele “albaştrilor”, chiar de la încălzire. Sincer, respectând adevărul, văzându-i în iarbă pe covăsneni înainte de joc, am avut şi eu aceeaşi impresie!

Numai că, odată cu fluierul de debut al bucureşteanului Bogdan Dumitrache, senzaţia de superioritate clară a echipei din Tomşani s-a mai estompat, fie şi pentru faptul că Aristan&Co. au ales să joace, parcă, o altă partitură decât cea pregătită! Sau, şi mai bine, au părut surprinşi de jocul destul de avântat al partenerei de joc. Şi astfel, chit că au dominat repriza, s-au văzut conduşi la pauză după ce SUCIU (12) a prins “şutul vieţii”, un trasor măiastru, de la circa 35 de metri, direct în vinclul porţii lui Pânzaru! Sincer, cu greu s-au reechilibrat elevii lui “Coco”, iar ratările pe bandă rulantă păreau a scoate din minţi orice fan pătimaş al trupei prahovene!

După pauză, chit că elevii lui Szucs Attila au mai depăşit cu greu mijlocul terenului, scorul a rămas neschimbat până în minutul 86! Atunci, la o neglijenţă flagrantă în propriul careu, fundaşul Ceauşel l-a tras pe Aristan iar arbitrul a dictat fără să clipească penalti, transformat precis de către FILIP! Am “remarcat” tactica aleasă pe final de joc, mai precis din minutul 81, atunci când covăsneanul Kurtuly a fost eliminat pentru 2 avertismente… Din păcate, acele 9 minute plus 5 de prelungire, plus alte 30 ale reprizelor adiţionale au însemnat aproape o altă repriză în care Prahova Tomşani ar fi trebuit să rezolve obiectivul! Nu a fost să fie, lăsând echipei din Zagon o şansă incredibilă să spere într-o calificare miraculoasă, deloc corectă – după aspectul jocului – dar posibilă câtă vreme există şi o Zeiţă Fortuna care se amuză la loteria penalti-urilor! Iar Puşcaşu ( foto stânga) l-a făcut mare, finalmente, pe Pânzaru!

În cazul de faţă, respectându-se adevărul celor jucate şi trăte la Braşov, calificarea a fost complet meritată pentru trupa prahoveană. Dacă ar fi să scriu doar despre condiţia fizică a lotului lui Cojocaru şi tot ar însemna un mare plus, “la general”! Dar, cu siguranţă, au mai fost criterii de maximă departajare: un “căpitan” de echipă, Valeriu Aristan, care, singur, a tras echipa după el, părând capabil să facă orice sacrificiu pentru îndeplinirea obiectivului, un portar, Dan Pânzaru, care ar merita mai multă atenţie inclusiv de la clubul mamă, Astra, şi nu în ultimul rând, un patron tânăr, Mihai Ion, pentru care promovarea a reprezentat, sper, un mare examen de maturitate! Pentru că la capitolele organizare, generozitate şi prietenie – faţă de toţi apropiaţii săi! – pare că, deja, este calificat de mult pentru a evolua în eşaloanele de elită!

Una peste alta, felicitări Prahova 2010 Tomşani, meciuri uşoare în viitorul an competiţional şi jucători cu aceeaşi vervă ca la finalul meciului de ieri! Baftă!

Casetă

MIKEŞ ZAGON – PRAHOVA TOMŞANI 4-5 (1-0, 1-1, 4-5, d.l.p)

Stadion: ”Carpaţi”, Braşov. Spectatori: circa 1000. Au marcat: Suciu (11)/Filip (86-penalti). Au marcat de la loviturile de departajare: Caki, Suciu, Sala/Dorişor, Bărăgan, Filip, Stoica. Au ratat de la loviturile de departajare: R. Iacob, Puşcaşu/-

Zagon: Rusandu 6.5 – Ceauşel 5, Kiss 6.5 (cpt), R. Iacob 6.5 – Caki 6, Suciu 7.5, Sala 7, Mate 6 (81 Kulcsar), Puşcaşu 6 – Dobricze 6 (77 Seciu) (104 Forro), Kurtuly 3.  Antrenor: Attila Szucs.

Prahova: Pânzaru 7 – Isacov 6 (111 Georgescu), Iordache 6.6, Aristan 8 (cpt) (91 Iamandi), Filip 6.5 – Tătaru 6, M. Mihai 6 (66 Stoica 6), Bărăgan 6, Dorişor 6.5 – Iacob 6, Cursaru 6 (77 Stroe). Antrenor: Ion Cojocaru.

Arbitri: Bogdan Dumitrache 8 – Mircea Mihai Grigoriu 8 (ambii, din Bucureşti) şi Gabriel Boncs 8 (Braşov). Observatori FRF: Stan Prodan (Alexandria) şi Paul Cazan (Bucureşti).

Cartonaşe galbene: Filip (40)/Kurtuly (40, 82), Kiss (44), Ceauşel (84). Cartonaş roşu: Kurtuly (82).