Arhivă nor etichete: Oțelul Larisa

Ambiția și nebunia fotbalului foarte mic (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Nu știu dacă vă mai amintiți, în urmă cu mai bine de două luni scriam despre înființarea unei noi echipe de fotbal în perimetrul atât de vast al fotbalului prahovean. Oțelul Larisa, formație de amatori care combate în Liga C Prahova, a avut primul meci
duminică dimineață, pe terenul de sport din comuna Apostolache.

Este clar, numai pasiunea și nebunia te pot îndemna să pleci de acasă într-o zi teoretic liberă! Și unde? Tooocmai la Apostolache, comună care a găzduit confruntarea dintre Oțelul Larisa și AS Podenii Vechi. “Vă invit să vedeți o echipă nouă, la sfârșit de august”, spunea în luna iunie Adrian Teodorescu, garantul acestui proiect.

Am ținut minte și iată-mă alături de colegul de redacție Ionel Luțan în fief-ul echipei gazdă. Am fost prezentați celor 18 fotbaliști amatori, mulți dintre ei foarte tineri. Am rămas surprinși de cât de politicoși au fost, cu toții ridicându-se pentru salut! Am inspectat și baza sportivă, singurul cu probleme fiind câmpul de joc! Denivelat, stropit doar de Dumnezeu…

La ora meciului, 10:00, stupoare! Nu veniseră oaspeții! “Așa e la nivelul acesta, sosesc la fix, gata echipați, nici încălzire nu fac!” spunea arbitrul Adrian Calestru. Cert este că, la fix 10:15, meciul a început! O amețeală generală, o zbatere, un chin! Mingea sărea ca din colțul mesei iar primul șut spre poartă l-am notat abia în minutul 28! În fine, nu mai insist asupra desfășurării partidei! Nu ar avea niciun sens, de vreme ce echipa oaspete a încercat din start – chiar din prima etapă! – să fraudeze competiția, aruncând în luptă 6 fotbaliști pe fals! Incredibil, sperând să-l păcălească pe cine? Pe Teodorescu, regele neîncoronat al amalgamului ce se învârte la acest nivel!!! Acesta i-a lăsat să se consume, să se zbată, să câștige finalmente cu 4-1, iar la final a pus pe masa observatorului de joc o contestație prin care echipa gazdă va fi declarată, la comisie, câștigătoare cu 3-0! “Sub cuvânt de onoare că nu-mi doresc niciodată să câștig vreun joc într-o astfel de manieră, dar nici nu vreau să fiu luat de prost! Eu am intrat în fenomen cu Oțelul Larisa pentru a revigora acest segment insuficient valorificat al fotbalului din sate și comune! Este clar, oficialii din Podeni au vrut probabil să mă încerce! Mi-aș dori să fie o învățătură de minte pentru oricine vine să joace fraudulos! Să fim învinși, dar corect, pe teren! Nu mă supăr deloc!” a spus la final Teodorescu.

Meciul a fost urmărit de câteva zeci de localnici printre care s-au amestecat și două reprezentante ale sexului frumos, Mariana și Larisa Teodorescu. Soție și fiică, acestea au venit tocmai din Brașov pentru a ține pumnii trupei nou-înființate, presiunea trăită la miezul zilei fiind cu greu suportată de vreme ce scorul căpăta accente tragice pentru gazde! Abia la final, auzind deznodământul, ambelor le-a mai revenit sângele în obraji!

Sosiți mai cu câte o mașină, mai cu căruța sau cu bicicletele, localnicii au savurat spectacolul spărgând semințe sau golind câte un pet maroniu de 2.5 litri. Mai curajoși decât la începutul partidei, ei chiar au și aplaudat finalul, convinși că peste două săptămâni, la noua întâlnire cu trupa lor – echipată atât de frumos, în culorile Oțelului Galați – vor avea parte atât de victorie cât și de o vreme cât de cât normală! Pentru că cea de duminică a fost toridă!

 

 

 


Oțelul Larisa, adică pasiune dar și dragoste de tată

Sunt convins că, dacă n-ați citit prin altă parte, numele de mai sus vă va duce cu gândul spre… rebus. Și nu unul orișicare, ci chiar o temă cu schepsis. Ei bine, Oțelul Larisa va fi, începând din campionatul viitor, numele unei echipe prahovene de fotbal care a reușit în demersul său de a evolua în liga “C” judeţeană, urmând să evolueze pe terenul din comuna Apostolache. “Mi-am dorit să încep de jos, fără nicio imixtiune nelalocul ei, să încerc să creez o echipă a locului în care să joace tinerii din satele și comunele limitrofe Urlațiului, mai precis din zona Dobrota. De asemenea, mi-aș dori în trupă și amici, prieteni, ziariști, etc. oameni dispuși să facă mișcare într-o formă organizată și cărora să le fie recunoscute meritele la final de sezon! Probabil așa, în plină efervescență fotbalistică, vor conștientiza și fotbaliștii amatori asupra modului în care este reflectat fotbalul, în variile domenii de unde aceștia provin!” spunea în urmă cu ceva vreme Adrian Teodorescu, fostul fotbalist, totodată unul dintre apropiații proiectului “Petrolul” din anii 2009-2010!

Vă veți întreba ce legătură are Teodorescu cu Larisa și… Oțelul? Ei bine, numele Larisei este cel al fetiței sale iar Oțelul provine de la fosta campioană a României, nume cu o conotație specială, conducătorii clubului de la malul Dunării reprezentând pentru Teo, modelul de urmat într-ale performanțelor fotbalistice! În plus, clubul AS Oțelul Larisa va fi condus chiar de fiica sa, Larisa
urmând a deveni prima femeie-preşedinte din fotbalul judeţean prahovean! Obiectivul primordial al grupării va fi acela de a promova măcar un tânăr fotbalist din zonă spre Galați iar pentru acest deziderat va face tot ce-i stă în putere! “O să vedeți că, în scurtă vreme, măcar un copil de-al echipei nou formate va face pasul către Galați! Va fi o emulație deosebită, lotul va fi echipat în culorile alb-roș-albastre ale Oțelului! Vom evolua la Dobrota dar, într-o perioadă relativ scurtă de timp necesară cosmetizării
arenei de fotbal, o să încercăm să ne mutăm la Gornet, o comună mare, cu un alt apetit pentru fotbal. Important este că, la acest moment, tot ceea ce ține de jurisdicția clubului s-a rezolvat, suportând de unul singur absolut tot ce a trebuit! Sediul declarat al clubului va fi la mine acasă, la Dobra, sat de care mă simt legat structural prin casa construită acolo pe terenul bunicilor!”  a mai spus Adrian.

L-am întrebat pe Teo despre fetița sa, dacă-i place fotbalul și dacă va participa activ la viața clubului ce-i poartă numele. Iată ce a spus acesta: “Larisa este o fată excepțională, seamănă mult cu nevastă-mea, ambițioasă, orgolioasă, muncitoare! La numai 18 ani este ahtiată după fotbalul mare, Real Madrid fiind echipa ei de suflet! Iubește limba spaniolă pe care o stăpânește aproape de perfecțiune, în consecință Ambasada statului iberic oferindu-i o bursă specială de studii! De fiecare dată când va fi prezentă în țară va avea un cuvânt de spus despre echipa la care este președinte și chiar voi ține cont de sugestiile ei! Nici nu mă voi putea opune, că doar ea conduce, nu? Ah, am uitat să vă mai spun ceva! Legătura specială formată cu Oțelul Galați nu va rămâne doar la stadiul platonic al numelui și culorilor echipei! Ea va fi cimentată prin numirea unui președinte de onoare de excepție, în persoana actualului director general adjunct al fostei campioane a României, domnul Ilie Hagioglu, dânsul acceptând cu plăcere funcția onorifică! Este un om rar, de o mare valoare profesională și umană, unul dintre acei conducători care dacă nu ar exista ar trebui neapărat inventat!” a terminat oficialul AS Oțelul Larisa.

Noi, cei mai mulți dintre reprezentanții mass-media prahoveană, îl cunoaștem relativ bine pe Adi Teodorescu. Ne-am mai supărat, apoi ne-a trecut… Și iar ne-am supărat și iar ne-a trecut! Cert este că, scanându-i activitatea de-a lungul timpului, de omul ăsta este greu și să scapi: se lipește de fenomen, conduce din umbră, este suspendat, revine în forță, ajută necondiționat, promovează, este în prim-plan, plătește polițe… Destule pentru un tânăr de doar 44 de ani, fost fotbalist (bun) la FC Brașov, Dunărea Galați, Gloria Buzău, Poiana Câmpina sau FC Gaszer din Ungaria, nu-i așa?