Hei, “mitici” din Bucureşti! Atenţie, aici este PLOIEŞTI şi noi suntem PLOIEŞTENI! Terminaţi, odată, cu bătaia voastră de joc!

Nu a trecut atât de mult timp încât lumea fotbalului să fi şi uitat de momentele când galeriile granzilor din capitala ţării făceau vai şi amar pe stadioane şi în jurul acestora, cu precădere în “Groapă”, în Ghencea sau chiar şi în Giuleşti. Iar onor comisiile FRF-ului sau ale LPF-ului îşi umflau muşchii astăzi şi-i dezumflau mâine. A se citi sentinţe drastice, urmate apoi de reduceri de pedepse şi, mai ales, de amenzi. Asta, culmea, după intrarea pe teren nu a unui huligan pus pe bătaie, din cauza unor stimuli artificiali, ci a zeci de astfel de băieţi cu înjurătură fără perdea, cefe groase, burţi revărsate peste centuri şi pumni cât cărămida. În “Ştefan cel Mare” devenise chiar un sado-masochism nu demult, ca om normal, să mai urci în micuţele tribune, fiindcă nu ştiai dacă meciul se va întrerupe sau nu ori dacă aveai sau nu s-o iei pe cocoaşă. Cum se spune în jargon. Pe “Steaua”, eschiva portarului lui Charleroi pe direcţia unei palme straşnice ce-i viza ceafa a fost apreciată drept floare la ureche, unul dintre fotbaliştii echipaţi în roşu şi albastru făcându-l chiar scăpat imediat pe individul în chiloţi şi şlapi pătruns pe teren cu aceleaşi gânduri – dar cu mai puţin “noroc” – ca şi ploieşteanul Dragoş Ştefan Enache. Lângă Podul Grant, s-a desfăşurat… Olimpiada brichetelor, un fel de tir din tribuna a doua îndreptat spre scăfârliile fotbaliştilor Stelei, luate în cătare pe gazon. Tot pe fosta arenă a “roş-albaştrilor”, dinamoviştii au făcut “grătar” într-o peluză, episod pe care îl sărbătoresc anual, de atunci încoace. Dar, ca o paranteză, şi la Târgu Jiu, pe parcursul finalei Cupei României, dintre FC Timişoara şi CFR Cluj, fanii inegalabili ai bănăţenilor au scăpat hăţurile şi au năvălit, destui, pe pistă. Dinamoviştii au dat lecţii de kick-boxing în peluza stadionului “Gloria”, din Buzău, cu jandarmii. Iar exemplele sunt departe de a fi fost epuizate.

De fiecare dată însă, comisiile – de la FRF sau LPF, în funcţie de competiţie – au tăiat în carne vie. Astăzi. Cum scriam mai sus. Pentru că ştiau că, mâine, “Apelul” urma să micşoreze pedepsele, iar ultima instanţă aproape că ştergea etapele de suspendare şi penalităţile. Ei bine, cine a crezut că pentru toţi ar fi la fel s-a înşelat amarnic. Sub presiunea mediatică imensă – şi intensă – de la centru, cazul Petrolului s-a judecat urgent, s-a tăiat scurt şi dureros: nu mai puţin de şase etape fără spectatori, la meciurile unei echipe care nu a avut nicio vină, decât – poate – ghinionul angajării unor stewarzi mai preocupaţi de “anunţurile” de genul “NU călcaţi pe iarbă!”, vizibile numai pentru domniile lor la meciul de tristă amintire cu Steaua. Corect, o pedeapsă trebuia să existe. Dar nu era, oare, destul că Enache va înfunda puşcăria ani buni? Nu era destul că amenzile cumulate, dictate împotriva SC FC Petrolul, aproape că ating miliardul de lei vechi? Chiar nu s-a ţinut cont că victimele de atunci, Galamaz şi Tătăruşanu, au revenit pe gazon după o perioadă de timp cu mult mai scurtă decât cea trâmbiţată prin ziare? Să nu înţelegeţi, care cumva, că regret întoarcerea lor pe gazon mai devreme decât era preconizat. Din contră, mă şi bucur, mai ales că astfel un avocat bun – am auzit că dl Bogdan Filcea chiar şi este – poate include, în pledoaria sa, aceste amănunte, deloc nesemnificative. Gică Hagi, în naivitatea lui înduioşătoare, a vrut să ajute Petrolul, propunându-i FRF-ului schimbarea regulamentului, în sensul că să fie permisă – la fel ca în “Turcia, son amour”! – intrarea pe arenă exclusiv a femeilor şi a copiilor în vârstă de până la 12 ani. Păi, nu au venit decât 2.000 de iubitori ai fotbalului, sâmbătă seară, pe “Ilie Oană”, la primul – să dea Dumnezeu să nu fie şi ultimul, pentru ani buni de-acum încolo! – meci internaţional găzduit de către superbul stadion. Şi majoritatea erau bărbaţi. Unii care mă îndoiesc că vor fugi să-şi aducă nevestele şi copiii, vineri, 18 noiembrie 2011, la ora 18.00, pentru meciul cu FCM Târgu Mureş, se vor întoarce acasă repejor, să vadă partida pe micul ecran, şi – apoi – vor reveni, într-un suflet, să-i recupereze. E poveste tipic românească asta, de adormit tocmai pe cei care vor avea, posibil, liber la a asista, din interior, la viitoarele şase jocuri de campionat din Ploieşti.

Cunoscându-se că Petrolul a fost – în trecutul din păcate prea îndepărtat, cu excepţia care întăreşte regula, trofeul Cupei României din 1995 – un ghimpe în coasta echipelor mari din Bucureşti, antipatizată de fanii granzilor, cu funcţii pe la FRF şi LPF, şi de membrii diverselor comisiilor de judecată ale acestora, a înmugurit în plină toamnă vechea ură şi, profitându-se de situaţie, s-a tăiat acum realmente în carne vie. Dar ura pesemne că e însă într-atât de mare, încât – caz unic sau rar, oricum – apelul Petrolului a fost nu numai respins, ci şi reprezentanţii acestuia trataţi în batjocură. Una incredibilă şi de neconceput. A spus-o Vivi Răchită după meciul cu Partizan, fiindcă presa bucureşteană nu făcea rating scriind despre nesimţirea celor din Comisia de Recurs de la LPF. Bref, susţinându-şi cauza vreme de 40 de minute în faţa celei de-a doua instanţe a Ligii şi invitaţi apoi într-o cameră alăturată, vreme de alte 50, oficialii ploieştenii s-au trezit, ulterior, daţi afară din sediu, deoarece… nu mai era nimeni înăuntru, la acea oră!!! Recursul fusese respins – după ce li se dăduse dreptate pe fond petroliştilor, spune managerul general al SC FC Petrolul -, însă nimeni nu a mai catadicsit, ori poate îndrăznit, să-i anunţe pe bieţii oameni de verdictul nefavorabil. Motiv pentru Răchită – iar aici, dincolo de animozităţile personale, îi dau pe deplin dreptate – să anunţe că va începe să colinde televiziunele din Bucureşti, pentru a-şi căuta dreptatea, fiindcă şi-a dat seama că numai cine face valuri pe micul ecran are şanse să o mai şi găsească.

Cred că e momentul ca artizanul Scorniceştiului şi al Victoriei, îl ştie toată lumea, să caute în arhivă şi să vadă cine a fost PETROLUL şi să le impună, ulterior, subalternilor – să nu ne spună despre independenţa comisiilor, că daca era aşa nu le mai cerea iar de la FRF! – să studieze mai atent cazul şi să decidă cu mintea limpede, ci nu cu… sufletul inundat de ură împotriva unui club iubit, cândva, de o ţară întreagă. Iar asta nu numai pe vremea când o bătea pe FC Liverpool. Apropo, a mai învins-o cineva, vreodată, din România? Nu, doar o echipă a clubului acestuia pedepsit acum cu şase meciuri fără spectatori, fără dreptul la o judecată cinstită şi fără separarea corectă a vinovăţiilor. Bătându-şi joc de PETROLUL, comisiile nu fac decât să semene vânt şi să culeagă, mai târziu, furtună. Primele pale de vânt înfricoşătoare le-am şi resimţit sâmbătă seară, dinspre peluza de la maternitate. Cine are, oare, interesul unei provocări a fanilor “lupilor”? Aud?

Repet ceea ce am scris în titlu, acest articol este unul minunat! Îmi pare bine că tocmai Dragoș l-a produs, cel care intrase – nemeritat! – în “gura” clevetitorilor și a cârcotașilor de tot felul! Cu această poziție tranșantă, demnă de petrolistul din el, Trestioreanu a câștigat mult! Probabil, în timp, măcar noi, colegii lui, ne vom mai reconsidera poziția clasamentului neoficial pe care DT îl domină la capitolul “scriitură”…