Habar nu am cine compune aceste texte de pe bannerele Petrolului! Cert este că nu oricine, poate doar un mare “petrolist”, un fan înfocat al culorilor clubului! Sâmbătă, la ora derbiului cu Rapid București, întreaga peluză a suporterilor era flancată de o pânză uriașă pe care era scris, cu litere uriașe, mesajul din titlu. Informația transmisă era clară: Petrolul, echipa celor care simt și trăiesc bicolor, în galben și albastru, reprezintă credința perpetuuă în tot ceea ce poate fi mai frumos în materie de fotbal! Depășind și salutând cu mândrie până și simbolurile care au creat-o și menținut-o! Plasată special pentru a putea fi văzută și ușor reținută, pânza a transmis exact noțiunea de bază a fiecărui petrolist, atașamentul necondiționat față de una dintre cele mai adulate echipe din România! Iar autorii ei, câțiva dintre cei mai adevărați ultrași pe care Petrolul îi are, se pot mândri cu o excepțională revelație atunci când compun astfel de sloganuri!
Surpriza majoră, însă, s-a consumat după debutul partidei. După 15 minute, vreme în care și fanii Rapidului au încercat o picanterie printr-un joc de petarde și agitat de steaguri, galeria Petrolului a înnebunit, efectiv! Un decor mirific, demn de o arenă europeană impunătoare precum cea a Ploieștiului, s-a dezvoltat în numai 10 secunde! Cinci pânze albe inscripționate pe un fundal de cartoane albastre au alcătuit tabloul nepereche al partidei! În stânga, sus, Statuia Libertății străjuind frumoasa Catedrală a Sfântului Ioan Botezătorul. La dreapta, tot sus, bustul lui Radu Stanian, avocat ploieștean, om politic liberal de nuanță radicală, deputat și senator, în mai multe rânduri primar al orașului, de numele lui legându-se multe realizari edilitare. Pe centru, și tot în planul de sus, doi titani ai culturii ploieștene, Nichita Stănescu și Ion Luca Caragiale, personaje cunoscute în întreaga lume pentru opera lor vastă și pentru patriotismul local pe care, nu odată, le-au promovat cu dragoste neostoită.
Jos, sub toate aceste patru pânze, un tablou măreț, deschis precum aripile unui vultur în zbor, simbolizând ploieștenii și pe toți cei care iubesc echipa închinându-se smerit, în genunchi, la soclul pe care tronează emblema clubului Petrolul! O imagine minunată, o odă a contemporaneității, un excepțional prinos adus celor care au sădit în inimile oamenilor bucuria și credința în acest simbol! Petrolul rămâne și prin voi, minunații artizani ai acestei fresce, mitul de care am avut, avem și vom avea nevoie! Pe mine, personal, m-ați fermecat! Vă mulțumesc din suflet!
Comentarii recente