Aguaro și Hassan, noile vedete ale Astrei? (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Așa cum antrenorul Astrei, Gheorghe Mulțescu, a declarat laultima conferință de presă, la debutul acestei săptămâni erau așteptați la antrenamente doi fotbaliști străini, un fundaș central “de valoare” și un mijlocaș de creație.

Dacă despre primul s-a pronunțat într-un fel, lăsând presei un culoar potrivit pentru descoperirea stopper-ului italian Giusepe Aguaro, în cazul fotbalistului de travaliu care să asigure liantul între apărare și atac nu s-a suflat niciun cuvânt! Numai că, iată, la antrenamentul de ieri de dimineață au participat amândoi, fiecare în parte încercând să-l convingă pe Mulțescu că are stofă pentru a evolua la echipa pe care o conduce. Oricum, o șansă mare de a semna o are apărătorul de 29 de ani, 1.87 metri și 82 kg născut la Baden (Elveția), cu dublă cetățenie, elvețian și italian. Acesta are o carte de vizită măcar interesantă: Chievo (Italia), AC Bellinzona, FC Aarau (Elveția) si FC Vaduz (Lichtenstein), TSKA Sofia (Bulgaria), ultima dată fiind legitimat la FC Karlsruher (Germania, liga 2, echipă care, în acesta an, a retrogradat în eșalonul trei), făcând atunci pereche în centrul apărării cu românul Ionuț Rada. Ne amintim de Aguaro cel de anul trecut, atunci când, jucând la TSKA – în Europa League, la meciul cu Porto – era în discuții cu Rapid pentru un eventual transfer în Giulești! Cum președintele ex-rapidist Dinu Gheorghe este acum boss la Astra, pare normală sosirea fundașului la clubul lui Ioan Niculae! Cota de piață a acestui fotbalist este una rezonabilă, 600.000 de euro conform transfermarkt.de, iar Gigi Mulțescu se aștepta ca miliardarul teleormănean să și plătească, ieri
după-amiază, înregimentarea lui Aguaro.

Celălalt fotbalist prezent la ședința de pregătire a dimineții de ieri este Ismail Ahmed Kadar Hassan, un tânăr de 25 de ani născut în Franța, la Lille, din tată djibutian și mamă franțuzoaică. Posedă, așadar, dublă cetățenie. Măsoară 1.76 metri și cântărește 67 kg. A ales să facă junioratul la francezii de la OSC Lille, ajungând să joace pentru echipa mare în sezonul 2005-2006. A fost transferat apoi la US Lesquin (2006-2008) iar între anii 2008-2011 îl regăsim printre titularii echipei slovace FK Dunajska Streda. Ultima oară a evoluat în Algeria, la ASO Chlef. Din anul 2008 este și component al echipei naționale a statului Djibouti, pentru care a evoluat în 10 partide și a înscris 4 goluri!

Este așteptat verdictul patronului și în cazul lui, părând că Mulțescu l-ar dori și pe acesta în lotul echipei!

 

 

 

 

 

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>