Gulaș secuiesc făcut de bucătarii prahoveni!

În meci retur contând pentru semifinalele Cupei Regiunilor, astăzi, în plin Ținut Secuiesc, selecționata Prahova Muntenia a oferit replica echipei gazdă, Unirea Cristuru Secuiesc.

davUn teren bun, frumos cosmetizat și oameni deosebit de atenți cu oaspeții au reprezentat primele impresii pozitive extra-fotbal. Pentru că, ajungând la jocul în sine, am văzut același scenariu ca și la jocul tur disputat la Blejoi, Ciobanu&Co. fiind cu o clasă peste trupa harghiteană. Atunci, la jumătatea lui noiembrie, echipa prahoveană s-a impus cu 6-0 (4-0) prin golurile reușite de Cr. Vasile (4), And. Ciobanu (7, 32, 44, 50) și Al. Tudorie (51).

Jocul în sine

Meciul a început, practic, de la 0-1, ploieștenii marcând prin BADEA (3) în urma unei centrări perfecte venită de la Ciobanu, din flancul stâng!

După alte două minute, ajuns în poziție de singur cu portarul, CIOBANU a șutat pe goal-keeper-ul ieșit nefericit: 0-2!

cofÎn minutul 30, în urma unei degajări bezmetice a portarului Gaspar, GAVRILĂ a prins o ghiulea de la peste 25 de metri care a plescăit plasa: 0-3!

În penultimul minut al primei reprize, plecat din poziție regulamentară, VINTILĂ a trecut în viteză pe lângă portar dar a fost agățat evident și arbitrul Diaconu a arătat punctul cu var, fostul vârf de atac al Petrolului șutând imparabil pentru 0-4!

Fără să forțeze absolut deloc, jucând pur și simplu din talent, Ciobanu, de două ori, Băcilă și Gavrilă nu au reușit să valorifice imensele ocazii de gol create care ar fi putut duce tabela la un scor fluviu încă din această primă repriză!

Mitanul secund

Ultimele 45 de minute au prezentat un scenariu asemănător primelor 45. Gazdele au reușit să marchez golul de onoare prin BOKOR (54) fundașul central profitând de indecizia lui Micu: 1-4!

davApoi, parcă enervându-se, CIOBANU (58) și BUTUFEI (59) au marcat cu repeziciune pentru 1-6! Iar PÂRVU, intrat cu poftă de acțiune ofensivă, l-a executat pe Gaspar cu un șut puternic și plasat: 1-7! Ultimul gol aljocului a aparținut aceluiași fin atacant CIOBANU, 1-8!

Pe toată durata partidei, gazdele nu au reușit să șuteze decât o singură dată pe spațiul porții oaspeților… și atunci a fost gol! Iar echipa ploieșteană, în bună dispoziție de joc, a marcat de opt ori și a ratat cel puțin alte 8-9 mari ocazii uriașe, trei dintre ele fiind oprite absolut hilar de către asistentul Cernea. Din păcate pentru el, cu mari carențe în aprecierea poziției de ofsaid… Dar ce a mai contat?

În finală, programată pe 27 aprilie, la Buftea, contra trupei care reprezintă Buzăul, echipa ploieșteană va lupta pentru câștigarea trofeului, miza fiind prezenţa la turneul UEFA Regions Cup, din iunie 2018, turneu programat în Slovenia.

 

Casetă

Unirea Cristuru Secuiesc – Prahova Muntenia 1-8 (0-4)

Stadion: “Orășenesc” Cristuru Secuiesc. Spectatori: circa 200. Marcatori: Bokor (54)/ Badea (3), Ciobanu (5, 58, 88), Gavrilă (29), Vintilă (45, penalti), Butufei (59), Pârvu (74)

Cristuru Secuiesc: Gaspar – Szocs, Dezsi (cpt), Bokor, Birtalan (61 Kovacs) – Balazsi, Gindella (46 Miklos), Molnar, Baro – Bilibok (46 Gagyi), Lazar. Antrenor: Jakab Zoltan.

Prahova Muntenia: Gheorghe (46 Marinică) – Stoica, Micu (56 Chirilă), Filip, Ștefan ( 67 Pârvu) – Badea, Gavrilă, Butufei, Băcioiu (63 Mihăiță) – Vintilă, Ciobanu (cpt). Antrenor: Răzvan Vlad.

Cartonașe galbene: Ștefan (29), Balaszi (37), Gaspar (44), Miklos (48).

Au arbitrat: Lucian Diaconu – Cosmin Ciuban și Tudor Cernea (toți din Iași)


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>