Arhivă zilnica: 3 mai 2018

Singura alternativă a lupilor, victoria!

bradu mainMâine, de la ora 18:00, la marginea Piteștiului, mai precis în comuna Bradu, Petrolul va întâlni echipa locală, Atletic, într-un meci contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii a III-a, seria a III-a.

Va fi un meci care, în cazul în care va fi câștigat, va decide într-o mare măsură promovata în eșalonul secund.

Întrucât, acum o săptămână, s-a împiedicat, la Ploiești, în fața Voinței Turnu Măgurele și astfel nu s-a putut bucura de îndeplinirea obiectivului mai devreme, mâine, la Bradu, elevii lui Romică Ciobanu sunt obligați să câștige toate punctele puse în joc.

“Nu va fi foarte comod, echipa locală joacă un fotbal destul de derutant, în ideea în care sunt etape în care evoluează la maxim și altele în care nu joacă mai nimic! Noi ne dorim să avem parte de concentrare și de un joc care să-i mulțumească pe cei care ne apreciază! Vom evolua pe teren sintetic, un impediment pentru orice echipă care este obișnuită să evolueze pe gazon natural. Dar, sunt convins că toate antrenamentele desfășurate în această săptămână la Parcul Municipal Vest ne-au călit, urmând a ne exprima și pe teren sintetic la fel ca și pe iarbă!” a spus tehnicianul Petrolului.

De la el am aflat și despre accidentarea lui Cristian Andor, mijlocașul “lupilor” acuzând dureri la spate – o sciatică, prognozează antrenorul – înaintea ședinței de pregătire de ieri. Drept pentru care tehnicienii Petrolului au decis ca acesta să nici nu participe la antrenament.

Chindriș&Co. se vor deplasa în județul Argeș încă de astăzi, urmând a petrece noaptea de dinaintea disputei în orașul Mioveni.

La ora redactării acestei avancronici, oficialii Comisiei Centrale de Arbitri nu anunțaseră componența brigăzii care va oficia la Bradu, singurul nume cunoscut fiind cel al observatorului jocului, Voicu Coloj Liviu din Filiaşi, județul Dolj.