După 1-3 la Sânmartin, scor echivalent cu resemnarea, fotbaliștii Petrolului spun că încă nu s-a terminat totul și că promovarea – în orice ipostază – rămâne în picioare.
Ce nu se spune, de fapt, este altceva: cum este posibil ca tu, PETROLUL, să ajungi echipa de care să facă mișto mai toți desculții din serie? Aici este marea durere!
A început o uniformizare a glasurilor care îl acuză pe președintele Cristi Vlad de campaniile de transferuri ratate. Adevărul este irefutabil, cei mai mulți dintre fotbaliștii transferați – chit că veneau cu CV-uri promițătoare! – au dezamăgit crunt dovedindu-și limitele în condiții de presiune maximă, la un club altfel decât cele fără pretenții!
Nu este corect să dau nume, acum, când mai există o brumă de speranță, dar de la primul și până la ultimul venit în “grădina” clubului se poate face o întreagă poveste. Va fi timp după terminarea acestui sezon, cel mai probabil atunci când vor jubila anonimi de la margine de Capitală, aranjori din vecinătate sau din Ardeal ori tranșatorii de destine, obedienți celor amintiți anterior.
Cu siguranță, nu acesta este motivul principal pentru care “lupii” și-au periclitat soarta până aproape de compromitere. Ci valoarea fotbaliștilor din lot, unii cu aere, figuri și pretenții de mari vedete. În fapt, niște simpli jucători incapabili să depășească veșnicul statul al fotbalistului venit să facă ceva bănuți dar fără a și demonstra că merită cu adevărat!
Paradoxal, ajunși la o echipă cu ștaif și lipsită de orice probleme financiare, aceștia și-au arătat limitele exact când, practic, ar fi trebuit să arate că sunt cei mai buni. Ori, din păcate, nu a fost deloc așa…
Prezumtiva compromitere a sezonului ar putea aduce invariabile despărțiri. Toți împrumutații dar și cei care au dezamăgit crunt, precum și cei care au girat proiectul dovedit falimentar sunt datori atât cu explicații cât și cu pași înapoi. Reevaluarea competențelor nu reprezintă nicio rușine și chiar poate reprezenta un gest de onoare!
Atâta doar că, relativ repede, PETROLUL ESTE OBLIGATĂ SĂ PROMOVEZE, potrivit angajamentului asumat în 2017, atunci când a obținut mărcile cu drept de folosință pentru numai 4 ani! Iar timpul, din păcate, a început să se scurgă al naibii de repede…
Comentarii recente