Jucată pe unul dintre cele trei terenuri avute la dispoziție în cadrul complexului sportiv Kamelya Colection din Side, partida de pregătire dintre Petrolul și FC Nizhny Novgorod – echipă clasată pe locul 11 în competiția internă din Rusia – s-a încheiat la egalitate, 1-1, după ce la pauză tabela arăta ca în primul minut.
Pentru prima repriză, antrenorul Costen Enache a gândit o echipă într-un sistem mai puțin uzat în Antalya, 1-4-1-4-1, care să respecte filozofia momentului bazată pe disciplină tactică și presing continuu.
Astfel, “lupii” au intrat în următoarea alcătuire: Avram – Olaru, Sîrghi, Răuță, Țicu – Pierce – Bratu, Enache, Șaim, Vajushi – Arnăutu.
În primul mitan am notat două mari ocazii de gol, câte una de fiecare parte, Șaim (29) ratând din 13 metri, “chifla” acestuia după pasa întoarsă a lui Vajushi neputându-l surprinde pe portarul rus. La rândul lor, fotbaliștii din Novgorod au fost aproape de gol dar lovitura de cap a lui Zuev, de la 14 metri, a trimis balonul puțin peste poartă!
În repriza secundă, Enache a mizat pe următorul “11”: Avram (68 Apostolachi) – Bărboianu, Răuță (68 Constantinescu), A. Nicolae, Manolache – Meza Colli – Deac, Marinescu, Nițescu, Pol Roige – Blănaru.
Ploieștenii au avut ocazii de gol, Deac (66, șut de la 9 metri, din unghi, balon deviat în corner de către Smirnov) și Manolache (71, reluare cu capul, de la 14 metri, aproape de fericire, după cornerul bine executat de Marinescu) trecând pe lângă deschiderea scorului!
Evidența s-a respectat în minutul 79, după ce același Marinescu a executat perfect un corner, exact pe fruntea lui DEAC, golgheterul Petrolului în Turcia reușind să plaseze mingea lângă bară, în dreapta portarului: 1-0!
În această repriză, rușii s-au apărat permanent neavînd decât o singură ocazie, cea din care au și egalat, cu 5 minute înaintea finalului de meci: lovitură liberă de la 35 metri, Stavpec, perpendicular, minge înălțată în careu, la 6 metri, căzută între Manolache și A. Nicolae iar ZUEV a profitat învingându-l pe Apostolachi după două încercări: 1-1!
Următorul meci de pregătire va avea loc vineri, cu FC SKA Khabarovsk (locul 8 în același eșalon ca și adversara de astăzi, Nizhny Novgorod).
Comentarii recente