Arhivă lunară: noiembrie 2020

Emisiunea cu Virgil Dridea

AVDInvitatul emisiunii  „Neconvențional” a fost Virgil Dridea, seniorul Petrolului care în urmă cu două săptămâni, mai precis pe 17 noiembrie, a împlinit 80 de ani!

Pe parcursul producției, seniorul ploieștean a avut o prestație excelentă, avansând chiar și predicții vizând echipa care l-a consacrat și pe care o apreciază atât de mult!

Puteți vedea înregistrarea doar dacă accesați următoarele link-uri:

https://youtu.be/cMly_CKNiIU (prima parte)

https://youtu.be/Em4_KqlHq-4 (partea a doua)

Vă doresc vizionare plăcută!


La dus, în aer, returul… pe uscat!

La finalul emisiunii „Neconvențional” pe care o realizez la Ploiești TV, invitatul de ieri, Vivi Răchită, fostul “căpitan” al Petrolului – actual consilier pe probleme de sport la CSM Ploiești – a lansat o acuză la conducerea “lupilor galbeni”. Afirmația este verificabilă la minutul 22:22, aici (https://youtu.be/_rpDr9KAKRo)

“Pentru mine, fotbaliștii erau Dumnezeii!”

Iată ce a declarat acesta în contextul vestiarului unei echipe mari precum era Petrolul, odată: “Vestiarul este totul pentru o echipă mare! La noi, când jucam, toți eram lideri în vestiar, nu doar unul! Eram toți pentru unul și unul pentru toți! Astăzi… am auzit că tot lotul a plecat cu avionul spre Timișoara iar la întoarcere doi dintre fotbaliști nu au mai prins loc, mergând cu autocarul! Adică s-au urcat alte două persoane în avion, în locul fotbaliștilor! Pe vremea mea, dacă se întâmpla acest lucru, eu eram primul care se urca în autocar, fotbaliștii aveau locurile garantate! Pentru mine, fotbaliștii erau Dumnezeii! Cu ei ne făceam treaba, ei meritau totul! Eu, dacă aș fi în locul lui Mădălin Mihailovici i-aș zbura imediat pe cei care au generat acest fapt reprobabil!”

“Pentru întors, agenția nu putea să asigure tot necesarul!”

Potrivit uzanței, l-am contactat pe președintele Costel Lazăr pentru a explica acuza lui Răchită. Iată declarația acestuia: raul_n“Antrenorul echipei a solicitat, în ultimul moment, ca doi tineri fotbaliști, Simionescu și Bucur, să fie alături de echipă în deplasarea de la Timișoara. Am reușit să achiziționăm bilete pentru tot lotul, cu amendamentul că, pentru întors, agenția nu putea să asigure tot necesarul. Adică, mai precis, doi dintre componenții echipei urmau să vină cu autocarul! Astfel, s-a ajuns ca ultimii veniți să fie obligați să facă altfel drumul de întors! Nici pomeneală de altceva! Eu am plecat cu mașina personală alături de Angi Mateescu, totul este verificabil în orice moment! Pentru a nu se interpreta altceva!” a conchis președintele Petrolului.

Concluzia subsemnatului

Simplu și concis, ambii subiecți au expus speța! Agreez ambele variante, chit că, în locul lui Viorel Moldovan, aș fi lăsat două Adintre “vedetele pierzătoare” să vină cu autocarul! Dădea și un exemplu și, poate altădată, implicarea “vedetelor” ar fi fost alta. Așa…

 


Emisiunea cu Valeriu Răchită

vivi1Prezent ultima oară în platoul de la Ploiești TV în urmă cu fix șase luni, Vivi Răchită a revenit la întâlnirea cu dumneavoastră într-un moment în care activitatea sportului prahovean pare a fi paralizată de schimbul puterii la nivel politic.

Invitatul a făcut o serie de dezvăluiri, punctând esențial asupra câtorva teme de interes precum traiectul Petrolului dar și activitatea și reorganizarea CCJ al CSM Ploiești. Plus, cum se știa deja de la ultimele întâlniri, câteva elemente de can-can extrem de gustate de către toți cei care urmăresc fenomenul!

O emisiune care a dezvăluit  – dacă mai era necesar! – felul de a acționa al invitatului atunci când se află în miezul problemelor în suspensie!

Puteți urmări producția accesând aceste două link-uri:

https://youtu.be/mLgACruFTeo (prima parte)

https://youtu.be/_rpDr9KAKRo (partea a doua)

Vizionare plăcută!


Emisiunea cu Viorel Moldovan

vio2Invitatul acestei producții a fost Viorel Moldovan, cel care a adus o serie de clarificări vizând lotul avut la dispoziție. Și nu numai…

Aveți, aici, link-urile prin care puteți urmări emisiunea:

https://youtu.be/GlUqRtFQ_jM (prima parte)

https://youtu.be/d3MzWLn7nAo (partea a doua)

Vizionare plăcută!


Emisiunea cu Cătălin Popescu

popescuInvitatul Neconvenționalului de astăzi a fost Cătălin Popescu, juristul AJF Prahova.

Un interlocutor agreabil, cu cunoștințe multiple în zona sportului, a fotbalului, o plăcere să-l urmărești!

Cei care nu au reușit să urmărească producția de la ora 21:00 pe Ploiești TV, o pot face accesând aceste două link-uri:

https://youtu.be/ImOLsquGCC4 (prima parte)

https://youtu.be/LygRZJzQVrM (partea a doua)

Vizionare plăcută!


Uite, doctoru’, nu-i doctoru”!

La jocul Petrolului cu CSM Slatina, chiar la debut, l-am văzut la marginea terenului pe Mircea Miu, doctorul Astrei Giurgiu.

Mai mult, în timpul reprizei secunde, doctorul Miu a pătruns în teren pentru a acorda suport medical unui fotbalist. M-am întrebat ce s-a întâmplat cu titularul angajat al postului, doctorul Laurențiu Bulata, dar nu am putut afla mare lucru. Așa că m-am hotărât să găsesc explicații chiar de la cei doi. Am aflat lucruri demne de Dosarele X! Pe care mă grăbesc să le dezvălui…

“Nimeni nu mi-a comunicat nimic!”

Am solicitat, în primă fază, o discuție cu doctorul Bulata pentru care, acceptat fiind, am ajuns la cabinetul de medicină sportivă de pe strada Praga. Printre picături, fostul oficial al Petrolului a descris starea de fapt.

bulata“Nici acum nu am habar cum de s-a ajuns la această situație! Am peste 35 de ani de practică în domeniul medicinii sportive și nu am trăit niciodată o asemenea rușine! Pur și simplu, într-o dimineață când am venit la antrenamentul echipei l-am întâlnit în curtea stadionului pe Mircea Miu, cel care știam că este doctor la Astra Giurgiu! Mi-a spus că fusese chemat la echipa noastră! În următoarele minute am primit o decizie prin care eram înștiințat că am contractul întrerupt unilateral! În condițiile în care orice contract se parafează sau devine nul cu acordul ambelor părți! Oricum, hârtia este predată avocaților, ei știu mai bine cum se procedează!” a început doctorul Bulata.

“Acest Miu nu este doctor de specialitate, așadar nu are drept de parafă în medicina sportivă!”

Din ce în ce mai contrariat și dornic să așeze lucrurile pe făgașul normal, doctorul Bulata a deschis tirada împotiva actualului doctor al Astrei Giurgiu.

“Poate că ar trebui să se știe că acest doctor nu are niciun fel de specialitate! Este medic de medicină generală, nefiind nici măcar medic de familie! Afirm acest lucru deoarece pentru a fi medic de familie trebuie să faci specialitate! La momentul întâlnirii, repet, mi-a spus că a fost chemat la echipă de Mihai Dogaru (n.red – director al Veolia Energie, numit vicepreședinte al Petrolului în locul lui Tavi Grigore). L-am întrebat, simplu, de ce nu a luat legătura și cu mine, să-mi spună, ca de la doctor la doctor, cele hotărâte. Eu, personal, dacă eram solicitat la Astra, de exemplu, vorbeam cu președintele echipei și-i transmiteam să încheie întâi legăturile cu fostul doctor și apoi admiteam discuții! Discuții, nu promisiuni că voi ajunge acolo! Certitudini! Vreau să se știe că eu, personal, nu am absolut nimic cu doctorul Miu, acesta având poate ceva cu mine de vreme ce niciodată nu a avut vreo legătură cu Policlinica Sportivă locală! Măcar să se informeze cum se procedează la echipe atunci când se fac meniurile sau cum se prescrie medicamentația! Pentru că, repet, el nu are competență întrucât nu are drept de parafă în medicina sportivă! Mai mult, nu are dreptul de a face refacere sau recuperare! Ca să nu vă mai spun că are parafă de medicină sportivă! Parafă falsă! Da, domnule Anghelescu, pentru că cei care au acest drept au făcut specializare 5 ani! Adică sunt medici specialiști! Rodica Sava, Ioana Cristescu și subsemnatul suntem singurii medici din județul Prahova care au specializarea medicină sportivă, de care vorbesc! Rămân siderat de faptul că nimeni de la cluburi nu se interesează de profilul angajatului, de vreme ce există obligativitatea angajării, exclusivă, a medicilor specialiști la nivelul eșaloanelor 1 și 2! Se vorbește despre o așa zisă competență sportivă! Ori, e bine să se știe, competență sportivă nu există! Există multe echipe cu astfel de doctori neșcoliți, cu doctori care, efectiv, nu au liberă practică! Și, poate ne spune cineva care era competența acestui doctor la CSM Ploiești, un alt loc de muncă! Ce făcea, la propriu, acest Miu la clubul municipalității? Să arate acte semnate, pentru că semnăturile contează, nu-i așa? Noi, cei de specialitate, semnăm, ne asumăm! Iar alții… E ca și cum m-aș duce eu la Maternitate să-mi dau expertiza asupra unei nașteri! Pentru că, la facultate, am avut și astfel de practici. Asta ce însemnă, că sunt ginecolog? Tot flutură o hârtie cu un curs făcut în țarile arabe! I-a păcălit, de unde să știe ăia că el nu este medic de specialitate? Cum i-a păcălit și pe cei de la Astra, ani de zile! Aici, la noi, în secții utilate cu aparatură de ultimă generație, nu am perceput niciun leu pentru testarea sportivilor! Iar domnul Miu duce fotbaliștii la clinici scumpe, private, pentru a primi diagnostice care pot fi date aici, la noi, repet, gratis! În fine, dacă oficialii Petrolului au nevoie de doctori de chelen, așa li se spune celor fără specializare, atunci n-au decât să facă astfel de angajări! Și dumneavoastră știți să dați cu chelen!!! Iar el să rămână cu cei 2500 de euro lunar, că atâta s-a auzit că a cerut” s-a dezlănțuit fostul doctor al Petrolului.

“Au spus că nu au niciun motiv să mă demită!”

Foarte necăjit, doctorul Bulata și-a exprimat nedumerirea asupra modului în care a acționat Mihai Dogaru.

“De-a lungul vieții am întâlnit oameni de toate categoriile, am avut de învățat și mi-am cizelat discursul. Dar, sincer, nu pot să înțeleg cum un astfel de conducător a înțeles să-mi explice demiterea de la echipă! Mi-a spus, privindu-mă în ochi, că nu există niciun motiv să fiu demis, că pur și simplu s-a luat această hotărâre și trebuie să-i dea curs! Chiar așa? Eu, personal, nu am mai auzit asta și m-aș fi așteptat să fiu chemat la o discuție și să mi se explice un motiv, că se vrea ceva ce eu nu pot face, că vine un mega-specialist, etc. Înțelegeam, nu sunt genul de persoană care să se agațe de un scaun sau să nu aibă ce pune pe masă! Dar, pe bune, să fiu tratat în acea manieră chiar că nu suport și nu voi suporta niciodată! Astfel încât nu am semnat nicio hârtie din cele puse în față! Cred că mă înțelegeți! O să las justiția să se pronunțe, pentru că modul în care s-a comportat cu mine a fost unul josnic! Iar banii, 1500 de euro înmulțiți cu câte luni mai sunt până la finalul sezonului, potrivit contractului, îi voi dona către o instituție de caritate! Pe mine nu mă interesează banii nemunciți! A, și să nu uit ce le-am mai spus, că-i felicit pentru aducerea lui Costel Lazăr, un petrolist sadea, dar ca să fie totul în regulă ar mai trebui să-l și lase să conducă, să hotărască el cum trebuie la acest club de mare tradiție!” a conchis doctorul Laurențiu Bulata.

Punctul de vedere al doctorului Mircea Miu

9-Mircea_MiuAm insistat, la fel cum am făcut-o și în cazul lui Laurențiu Bulata, ca doctorul Miu să fie prezent în platoul de la Ploiești TV pentru a-și expune puctul de vedere.

Dacă primul mi-a transmis că nu poate ajunge în studio dar poate vorbi oricând la cabinet (vezi cele scrise, deja, mai sus), doctorul Miu mi-a confirmat prezența în emisiune, dar numai după data de 27 noiembrie. Explicând, telefonic, că este vorba despre un preaviz iar avocatul dânsului a sugerat că este bine să se procedeze așa.

“Dacă m-am fript cu ciorbă, suflu și în iaurt! Am discutat cu avocatul iar acesta mi-a spus să amânăm emisiunea până la data ieșirii din preaviz! Adică până după 27 noiembrie! Cert este că decizia mea de a notifica acel contract primit de la domnul Mihai Dogaru, pe care l-am semnat fără prea multe discuții, s-a dovedit a fi cea corectă. În ideea în care, sfătuit de avocatul meu, am lecturat hîrtia oficială și am constatat că nu era vorba despre un contract colectiv de muncă, ci despre unul individual de colaborare sportivă! Adică, mai pe scurt, toate sumele câștigate în urma activităților mele la club erau impozitate, legal, urmând ca drepturile către stat să fie achitate de mine! Eu am semnat cu cea mai mare dragoste pentru Petrolul dar fără să știu că voi fi pus în fața unei asemenea decizii! Am înțeles, de la mai mulți salariați ai clubului, că sunt foarte puțini cei care au contracte colective de muncă, cei mai mulți fiind semnatarii unor astfel de contracte de colaborare sportivă! Pe care eu, personal, nu-l accept! Drept pentru care am denunțat actul și, vreme de 30 de zile, respect punctele aferente constituirii lui. Mai exact, vin zilnic la club și-mi fac datoria, după aceea urmând a-mi încheia socotelile cu Petrolul în cel mai amiabil mod cu putință!

Iar vizavi de doctorul Bulata, ar fi bine să se știe că decizia înlăturării sale de la echipă era luată încă din vară, pe vremea când se purtau discuții cu Dani Coman pentru venirea acestuia pe postul de președinte al Petrolului! Există și martori în acest sens!” a spus doctorul Mircea Miu.

mihai_dogaruDe la vicepreședintele Mihai Dogaru nu am putut consemna niciun punct de vedere, încercările de a-l contacta telefonic eșuând din fașă. Poate cu altă ocazie, eventual după ce domnia sa va lectura acest material.

Poate înțelegeți dumneavoastră ceva!

Fără să mai comenteze, doctorul Bulata și-a strâns bagajele și a lăsat locul lui Mircea Miu, cel ales să continue. Numai că și acesta, după o serie de discuții cu Mihai Dogaru și câteva zile în care a practicat alături de echipă, și-a reziliat înțelegerea cu Petrolul și a lăsat echipa medicală pe mâna Laurei Elena Popa, angajată a unui centru privat de medicină, primul medic femeie din istoria clubului! Aceasta redebutează pe banca „lupilor” după ce, acum doi ani, bifa angajarea la remiza albă a Petrolului cu CS Snagov, în mandatul atât de controversat al lui Leo Grozavu!

 


Emisiunea cu Iulian Cojocaru și Gabriel Lefter

cojoInvitații emisiunii de astăzi au fost Iulian Cojocaru și Gabriel Lefter, ambii antrenori ai clubului Petrosport.

A rezultat o producție incendiară în care cei doi au făcut dezvăluiri importante vizavi de situația grea a copiilor și juniorilor în general, atingând și problema din curtea Petrolului. Mai mult, ambii s-au lansat și în prognoze despre șansele echipei fanion a județului de a accede în primul eșalon!

Emisiunea poate fi vizionată accesând aceste două link-uri:

https://youtu.be/rFP4yMMYGjo (prima parte)

https://www.youtube.com/watch?v=YlPOgz0xbrc&t=17s (partea a doua)

Vizionare plăcută!