Arhivă zilnica: 13 octombrie 2021

Băi fraților, ați înnebunit?

sedintăÎn urma discuțiilor de aseară, de la stadion, a rămas ca astăzi, de la ora 17:00, să aibe loc o întâlnire între oficialii ACS Petrolul 52 și cei ai Primăriei, acțiune la care au participat și foarte puțini reprezentanți ai mass-media…

Întâlnirea în sine nu a mai avut loc, președintele clubului anunțând pe Whatsaap că, în urma consultării membrilor AGA, nu se va da curs amintitei invitații! La care, în urmă cu 20 de ore, răspunsese afirmativ, dându-și astfel girul! Din păcate, bătaia de joc s-a repercutat asupra consilierilor și a colegilor de mass-media prezenți la ora exactă doar pentru a constata mojicia!

Primarul Volosevici a răspuns câtorva întrebări legate de acest gest iar indignarea a atins cote înalte atunci când s-a aflat că datoriile clubului la bugetul local au ajuns la suma de 280.000 lei! Adică peste 56.000 de euro! Sume restante sunt și la fotbaliști, în jur de 40000 euro! Iar cuantumul tot crește, poimâine fiind zi de salariu!! Nu este deloc bine, cum, de altfel, s-a tot scris de câteva luni!

foaieCert este că, indiferent ce spun unii și alții, această batjocură continuă, care ține de 6 luni, trebuie să înceteze!

De aceea, Volosevici a anunțat că atât de discutatul proiect de asociere va fi pus pe tapet săptămâna viitoare într-o ședință ordinară a Consiliului Local. “Vom vedea care este poziția domnilor consilieri! Ceea ce vor hotărî aceștia, așa vom face! Efectiv m-am săturat să tot invoc disciplina dialogului la care numai unii sunt parte iar ceilalți refuză ba să vorbească, ba să fie prezenți!” a conchis Volosevici. Cert este că-i musai să se iasă într-un fel din acest hău al deșertăciunilor fără ca echipa aflată în prim-planul luptei pentru promovare să aibă de suferit! O fi posibil?