Arhivă nor etichete: andi crangu

Andi Crângu, aproape de demisie!

Din surse demne de încredere am aflat, acum câteva minute, că Andi Crângu, directorul executiv al Petrolului, este decis să nu mai continue activitatea la clubul galben albaștrilor! Imediat l-am contactat și, aproape incredibil, am reușit să-l și fac să vorbească! Astfel, am înțeles că decizia este aproape de a fi pusă în practică, cele două zile de când nu a mai ajuns pe la stadion fiind exact intervalul dospirii acesteia. “Încă nu am demisionat dar nu exclud deloc această variantă! Sincer, nu m-am certat cu nimeni de acolo dar găsesc inoportun modul în care unii înțeleg să facă performanță la club! Poate sunt eu de altă factură, poate mă fac înțeles mai greu! Cert este că de două zile nu m-am mai implicat deloc, nici măcar nu am mai ajuns la stadion. Nu are de-a face cu nimeni de la București, totul se leagă de acest moment și de relațiile existente la nivelul meu! Nu declar nimic altceva, deocamdată!” a conchis Andi Crângu. Iar vocea-i părea înnecată de emoție…


Andi Crângu vine la “Pasul la ofsaid”

Marți, de la orele 20:00, în cadrul emisiunii “Pasul la ofsaid” de la Wyl TV, invitatul din platou va fi Andi Crângu, directorul executiv al Petrolului Ploiești. Acesta va răspunde întrebărilor dumneavoastră și va explica traiectul pozitiv al galben-albaștrilor în Cupa României dar și în turul de campionat care se va termina duminică, odată cu partida de la Galați. Chestionările dumneavoastră pentru oficialul Petrolului vor fi postate aici iar termenul limită de trimitere va fi ziua de marți, 11 dec. 2012, ora 13:00. Vă aștept!


Mizerabilul

Nu Jean Valjean, personajul de top al lui Victor Hugo, m-a ghidat spre titlul acestui material ci pamfletarul de serviciu din mass-media ploieșteană, obedientul cu nume parcă predestinat corigenților, Pătraru Dragoș. Zilnic, pe segmentul atât de generos al sportului local, cârcotașul mai sus pomenit încearcă să discrediteze oameni – alții decât cei care-l subvenționează, mulți de frică! – mințind și exagerând cu nerușinare! Aseară, nefiind niciun meci pe canalele de sport, am făcut prostia să urmăresc producția de profil pe care o realizează! Am regretat enorm, încărcându-mă din nou negativ chit că – de mai multe ori – îmi propusesem să evit astfel de derapaje…

Avându-l invitat principal pe Andi Crângu, președintele Petrolului, după ce pe parcursul zilei Vivi Răchită făcuse “Pasul la ofsaid” la Wyl Tv, mi-am zis că n-ar fi rău să urmăresc o emisiune din care, eventual, să mai pot afla câte un amănunt interesant din viața echipei mele favorite. Per total, după mai bine de un ceas, m-am considerat dezamăgit, timpul alocat fiind unul pierdut inutil: aceleași mârșăvii, aceleași minciuni ordinare, același caracter infect!

Declanșat în urmă cu un an, atunci când Răchită i-a refuzat doleanțele obscure de îmbogățire pe spezele clubului, războiul personal al lui Pătraru cu acesta s-a transformat într-o vendetă. Prin orice mijloace, zilnic, managerul Petrolului a fost desființat și obligat să-și probeze nevinovăția. Când nu a mai avut ce să atace, ca orice pamfletar care se respectă, presarul a început să fabrice scenarii! Este, de altfel, arta regizorală nepereche învățată cu silință la școala unde, periodic, acesta dă raportul asupra timpului pierdut! Scos din minți de eșecul generat de Răchită – convins în ultima clipă de caracterul jegos al “prietenului”! – acest “altphel” de om și-a jurat în barbă răzbunare! A renunțat până și la “petroliștii” dragi, călcând pe cadavre și batjocorind munca echipei în drumul spre evitarea retrogradării. Îmi amintesc doar de momentele grotești în care, după meciul pierdut cu Concordia, în redacția pe care o conduce s-a făcut petrecere mare! Sau despre inepțiile rostite atunci când Petrolul remiza cu Pandurii, CFR sau U Cluj, mesia de carton catalogând respectivele meciuri - și nu numai! – drept blaturi! De ce? Tocmai pentru a dărâma fundamentul proiectului lui Răchită, lucru nereușit, din fericire!

Îmi amintesc despre zilele în care Dan Capră a fost anunțat de Răchită drept viitorul finanțator… “Ce mai freamăt, ce mai zbucium”, vorba poetului nepereche. Imediat, dornic să răstoarne farfuria, pamfletarul a ajuns să-l catalogheze pe Capră drept “un infractor pus sub acuzare de DNA pentru spălare de bani, evaziune fiscală, constituire și aderare la un grup infracțional organizat”! Pentru ca apoi, în stilul securist bine cunoscut, să înceapă să pună presiune pe consilierii locali în speranța ca votul lor să nu producă efecte la acea vreme: “Singura chestiune care nu poate fi trecută cu vederea este că banii publici sunt dați pe mâna unor băieți anchetați pentru infracțiuni grave. Aici, consilierii locali trebuie să decidă dacă au suficiente asigurări că banii publici nu vor fi furați de acești băieți. Cel mai bine ar fi ca Florian Walter, omul care se află în spatele acestei afaceri, să aleagă o altă societate și alți oameni pentru a-l reprezenta, până în vară, când înțeleg că va sosi, cu arme și bagaje, la Ploiești. Nu de alta, dar nu știu cât de bine ar da pentru imaginea Petrolului o posibilă arestare a acționarului principal, până în vară. V-ar plăcea o știre de-asta, peste tot? <<Acționarul principal al Petrolului, echipă suținută din bani publici, a fost arestat pentru spălare de bani, constituire de grup infracțional și așa mai departe?>> Dacă da, atunci nu va fi nicio problemă cu votul de azi…” Iar aseară, plin de emfază, la auzul unei alte posibile piste de cumpărare a Petrolului – SeaMed, cu Sven Goran Eriksson garant al proiectului - pamfletarul să ia foc și să susțină cu tărie cele denigrate în urmă cu două luni! Lăsând mască telespectatorii, cu toții întrebându-se: care să fie adevărata față a mincinosului, cea cu Dan Capră infractorul sau cea cu acesta investitorul de care Petrolul are atâta nevoie? Ori, și mai bine, ce ordine ai primit, voinicule, și trebuie să ne arăți verticalitatea? (Vreau să se înțeleagă clar, nu sunt partizanul niciunui proiect de moment, singura mea dorință fiind aceea ca Petrolului să-i meargă foarte bine!)

Mai spre final, dornic să lovească și în subsemnatul, Pătraru a luat în derîdere o discuție pe care am avut-o ieri cu Mircea Rednic, viitorul antrenor al Petrolului. Convins că am mințit, acesta a făcut o scenetă de prost gust – repet, nici măcar numele nu-i dă voie să dea calificative! - în locul unei simple apelări a “Puriului”, care, firește, l-ar fi putut lumina! Numai că pamfletarul, obedient lui Mulțescu pentru prezența la emisiune, avea temă să-l ridice în slăvi pe acesta și să-l denigreze pe Rednic! Fără să spună, cu toate că se știa bine – dacă nu de el, ceilalți din studio sigur! – saga Turcului la echipă. Adică, mai precis, că fotbaliștii străini de top ai Petrolului au refuzat să-l mai recunoască antrenorul lor, în urma deselor conflicte verbale în care Mulțescu i-a jignit profund! Acesta a fost și motivul pentru care fotbaliștii nu s-au deplasat la Târgu Jiu, neevoluînd nici în meciul cu Sportul! Iar Florian Walter, informat în timp util, a sacrificat, logic, antrenorul! Fiind greu, totuși, să-i dea afară pe cei mai valoroși fotbaliști ai lotului (asta din urmă e doar pentru moderatorul de aseară!!) Astfel încât, pe logică, patronul a ales un alt coach, în persoana lui Mircea Rednic, care – în proporție destul de mare! – va fi prezentat mass-media mâine! Și unde, Pătrarule, te poți lumina în sfârșit în ceea ce privește jigodismul de aseară! Apropo, poate reușești să-i fabrici repede și lui Rednic un dosărel contra! Cum începuseși aseară: blatistul, membru al Cooperativei, oportunistul, obligatoriu cu fotbaliști aduși de el la echipă, etc.

Acum câteva minute, Mircea Rednic m-a sunat  – aseară nu l-am putut contacta așa cum stabilisem, disuțiile cu Standard prelungindu-se până târziu – declarând că în această seară ajunge în România iar mâine are discuția finală cu Florian Walter! “Îmi doresc să antrenez Petrolul, o opțiune pe care am mai avut-o odată dar nu s-a concretizat datorită faptului că Dinu Vamă a antamat discuții anterioare cu vecinii din oraș… Iar acum, ca chestie, nu mai vrea să răspundă nici măcar la un telefon! Așa sunt unii oameni… Vorbim mai multe mâine, ceau!” Acestea au fost cuvintele lui Rednic rostite la 12:45! Așa-i, maestre pamfletar, când cutreieri țara în lung și-n lat după fotbalul cel de toate zilele! Te mai cunoști cu lumea, mai schimbi o impresie, un număr de telefon, mai faci o legătură, ceva… Ah, scuze, dumneata ești din cealaltă sferă, cea a maeștrilor care discută doar cu pamfletarii. Acum m-am prins de unde legătura selectă făcută cu englezii de la The Guardian!!! Voi între voi…

Când ai timp, la sculare, nu după vreun dejun la Moccaccio că atunci e grav, fă un salt pe cântar! Ai să constați că butoiul de rahat e aproape plin! Și asta, nu uita, după numai patru decenii de viață…


Invitații “Pasului la ofsaid” de mâine

Mâine, 21 mai, de la orele 16:00, în direct la Wyl TV, voi modera o nouă ediție a “Pasului la ofsaid”, invitații fiind aleși pe sprânceană: Andi Crângu, președintele Petrolului, și Sebi Tudor, coordonatorul colectivului tehnic al formaţiei de tineret a clubului saudit de primă ligă Al Ettifaq. Mai devreme decât de obicei veți afla noutăți din viața viitoare a echipei fanion a Ploieștiului dar și lecții de viață și fotbal spuse de Sebi, tânărul coach ploieștean ales să descopere tainele fenomenului saudit.

Așa cum am mai scris, pe perioada campaniei electorale emisiunea “Pasul la ofsaid” va fi transmisă “live” în prima zi a săptămânii, de la 16:00 la 17:00, ulterior producția urmând să fie difuzată marțea, de la 18:45 la 19:45, de asemenea în direct. Voi încerca să vin în sprijinul celor care doresc să urmărească înregistrarea, postând cât voi putea de repede link-ul emisiei.


Adevărul, ca untdelemnul

Luni, la “Pasul la ofsaid”, managerul Valeriu Răchită a avut un speech de câteva minute, prezentându-și fostul prieten și colaborator, jurnalistul Dragoș Pătraru, drept principal inamic al Petrolului.

Tirada declanșată ca din senin a avut parte de o reacție acidă, după nici trei ceasuri, Pătraru făcând public anunțul acționării în instanță a celui care răspunde de destinele echipei fanion a urbei.

Jocul de-a dragostea față de culorile echipei a avut și are, iată, alte conotații!

Nu cu foarte multă vreme în urmă, pe vremea când semnam în paginile “Telegrafului de Prahova”, ajunsesem să fiu, efectiv, batjocorit de camarila realizatorului emisiunii Presing, influențele acestuia asupra unei fracțiuni a galeriei “Lupilor galbeni” permițând huliganilor de serviciu să-mi vandalizeze mașina, mai mult, ajungându-se să fiu amenințat cu cuțitul în plin centrul orașului! Era perioada aceea de “dolce far niente”, în care jurnalistul și managerul își sorbeau liniștiți supa de la ora 15:00, în care Răchită și Pătraru făceau un cuplu indestructibil pe banii președintelui Crângu. Simplu, la Best! Da, nu am uitat, era perioada când numele subsemnatului era terfelit săptămânal, minciuni care mai de care mai gogonate găsindu-și loc în intervalul unei producții televizate și al unui săptămânal de pamflet. Cunoscându-l bine pe realizator, convins fiind că “mariajul” nu avea cum să reziste datorită firii imposibile a acestuia, am așteptat momentele adevărului. Le-am pregătit cu vârf și îndesat în editoriale atent selectate, am intuit că flerul profesional nu-mi poate juca feste. Pentru a nu știu câta oară am apreciat corect! La împărțitul bucatelor, atunci când țăranii și arendașii nu mai sunt deloc simpli oameni ci doar exploatați și exploatatori, cei doi s-au certat! În primă fază, așa, de ochii lumii, apoi, când jocul politic și-a băgat coada, definitiv!

S-a ajuns, iată, la dispute violente, la niște adevăruri sosite deloc fortuit! Întregul eșafodaj al mitului incoruptibilului Pătraru s-a năruit precum un castel de nisip! Acuze dintre cele mai dure s-au formulat din studioul de la Alpha TV iar răspunsul venit ceva mai târziu părea ceva de la sine înțeles! Rămâne să vedem cine va câștiga!

În opinie personală, chit că am avut destule de împărțit cu Răchită, îl văd pe acesta câștigător, fie și pentru faptul că declasificarea afirmațiilor la adresa lui Pătraru s-a făcut acum și nu s-a așteptat fatidicul 2012 electoral! Iar feeling-ul meu spune că dreptatea, singura, poate avea moștenire grea în felul de a fi al conducătorului de la Petrolul, singurul dintre cei doi care a făcut pasul spre împăcare, recunoscând cu timpul că patima și dușmănia nu fac casă bună între doi petroliști adevărați! Între a rămâne învrăjbit cu cineva care, după aproape doi ani de ceartă, sugestionat de către terți, a spus despre mine că-mi recunoaște valoarea de petrolist, și un altul care nu a făcut, niciodată, măcar un gest de omenie – din contră! – prefer de zeci de ori subiectul unu! Chit că este mai stufos și destul de alambicat, dar măcar știu că poate să admită că adevărul, în viață, se schimbă rar de tot, nu zilnic, precum la alții!

Apropo: ce valoare poate avea un OM dacă, în timp, acesta renunță la aproape toți prietenii apropiați, la relațiile de familie, cele inter-umane, etc? Cine să se mai încreadă în spusele sale și în eventuala lui bună creștere? Eu unul, cu siguranță, chit că am trecut în cea de-a doua jumătate a vieții, prefer să nu mai dau credit atât de ușor vorbelor mieroase și tinereții deșănțate, urmând să aleg continuitatea, diplomația și rezultatul faptelor care includ adevăruri palpabile! Doar acestea vor fi apreciate și, mai mult, vor dăinui!


Caractere între caractere…

M-am „retras” câteva zile din „blogosferă”, decepţionat de ceea ce se întâmplă în jurul echipei fanion a urbei, Petrolul. Am preferat această „politică”, decis să nu mă mai arunc „în atac” de vreme ce, iată, vârfuri există în fenomen cu duiumul! Şi ce vârfuri!

Fără să scriu cine ştie ce noutate, Valeriu Răchită, managerul general al Petrolului, dar şi Andi Crângu, preşedintele clubului, sunt unii dintre puţinii care au şi realizat ceva din clipa în care s-au regăsit la cârma proiectului promovării. Atacaţi din toate părţile, mai ales din spate, de către marii „specialişti” într-ale jocului de fotbal – mai toţi dintre aceştia văzând echipa la lucru aproape de două ori! – Vivi şi Andi au trăit în convulsii atât debutul de retur cât şi, mai ales, finalul fericit! Culminând cu momentul în care, aşa cum anunţase, Răchită a creionat traiectul echipei pentru eşalonul de elită, renunţând la 13 fotbalişti cu toţii fără mari veleităţi de primă ligă, în opinia sa!

Printre ei şi Cristi Vlad, fostul „căpitan”, ajuns subiect tabu doar pentru că părţile în discuţie nu au „dat-o la pace”: adică Răchită să-l numească, fără echivoc, într-un post în conducerea clubului, Vlad, pentru că nu a pedalat exclusiv pe asta, bănuind de destulă vreme că antrenorul echipei nu-i va mai propune o colaborare ca şi fotbalist! Ambiţioşi, orgolioşi şi foarte pătimaşi când a venit clipa întâlnirii „face to face”, „cocoşii din Boldeşti” au vrut să se convingă, separat, „cine-i mai tare-n clonţ”! A reuşit „cocoşul pleşuv”, cel mai bătrân şi mai viril printre orătăniile din curte, dar decizia de a-l îndepărta pe „cocoşel” avea să-i pice cam pe invers! Mai toată suflarea galben-albaştrilor, cuprinzându-i aici cu obstinaţie pe cei care nu-l prea au la suflet pe manager, a sărit de fund în sus, căutând „ca la Ploieşti” prelungi motive de sfadă dar şi de ranchiună! Uitând, cu toţii, că principala sarcină de moment era alcătuirea unei ECHIPE!   

Sesizez, de câţiva ani, că dragostea pentru această formaţie capătă la unii accente teribiliste! Că altora le prieşte aidoma unei partide televizată de sex sado maso! Mulţi sunt învrăjbiţi artificial, destui reacţionează elucubrant! Dar, mai presus de toţi cei pe care i-am „ghicit”, observ o apetenţă deosebită a multor fani către exprimarea în scris a ideilor legate de Petrolul şi al ei întreg! Pe bloguri sau sit-uri, chiar prin graffiti răsărite te miri unde, apare mirajul numelui acestei echipe! Unii o fac din pura plăcere de a-şi vedea „opera” rămasă pentru eternitate, alţii conştientizând cu greu – sau niciodată! – că frazele porcoase şi cuvintele frumoase nu pot face vreodată casă bună! Libertatea de exprimare, cea pentru care au pierit mulţi tineri la „revoluţia” din 1989, tinde să degenereze iremediabil de vreme ce administratorii de sit-uri permit şi chiar încurajează astfel de manifestări grobiene, doar pentru a avea trafic sau… rating! Nevoia de refulare a unor aşa-zişi suporteri, mulţi dintre ei nişte copii născuţi între anii 1995-2000, fac din acest fenomen social nepereche o cocină iar simpla postare-martor a unui nick-name ori a unei porecle nu face altceva decât să întărească definitiv poziţia oficialilor de a nu mai dialoga cu absolut nimeni, chiar dacă, în general, scursorile care generează speţa pot fi numărate pe degete!

P.S.: Pe căi ale Domnului, nu mereu bătătorite, am aflat că Alexandru Benga, un alt „caracter” al Petrolului, a fost deturnat de preşedintele Marius Stan către Oţelul Galaţi, uitând – în nici 10 zile! – de „jurămintele” de dragoste faţă de echipa Petrolul şi al ei manager-conducător! Scuze, mister, dar, personal, un astfel de „caracter” l-aş aprecia cu o notă de corigenţă faţă de exmatricularea pronunţată în cazul lui Cristi… Ce zici? Ah, am uitat că ai resetat toate canalele prin care puteai afla şi opinia mass-media… Păcat, poate că de la unii chiar mai aveai câte ceva de învăţat!