Arhivă nor etichete: tricolorul lmv ploiesti

Nimic nou la Ploiești, a murit și voleiul!

SiteSlide_1900x922px1Au trecut fix două luni de când, într-o seară de excepție pentru sportul prahovean, prim-divizionara Tricolorul LMV Ploiești se aureola cu titlul de campioană națională în urma unei victorii nete în fața fostei campioane din Zalău. Șampanie, confetti, autografe, vise și multă bună dispoziție.

După alte cîteva zile, la malul Dunării, elevii lui Sergiu Stancu recidivau – de această dată în competiția surprizelor – adjudecându-și Cupa României într-o finală superbă câștigată în dauna gazdelor de la Arcada Galați.

A fost momentul în care patronul trupei gazdă a scrâșnit printre dinți cuvinte legate de despărțierea de acest sport. Dar cine să-l audă dintre învingători? Cine să se gândească la colapsul ce urma să cuprindă echipa campioană? Întreg staff-ul Tricolorului plutea de fericire și singurele cuvinte despre viitor erau legate de CEV Champions League și întărirea lotului cu câțiva sportivi de top care să dea plusvaloare unei echipe și așa foarte bună.

Numai că, într-o lentoare demnă de o cauză mai bună, cei care au răspuns de destinele trupei campioane au așteptat un miracol care, din păcate pentru sport, pentru voleiul ploieșten, nu a mai venit…

Așteptata implicare a factorilor locali, a autorităților, a unor parteneri economici sau de oricare alt nivel nu s-a produs, în ciuda multiplelor tatonări și a promisiunilor nenumărate. Astfel încât, singura echipă din campionatul românesc cu finanţare 100% din mediul privat este nevoită să tragă obloanele… În contextul în care realizarea eventului campionat-Cupă nu a adus în visteria clubului absolut nimic, voleiul fiind – cel mai probabil – unul dintre sporturile de echipă complet vitregite din acest punct de vedere!

Cum echipa ploieşteană nu a reușit să creioneze niciun buget, cât de mic, pentru sezonul ce va debuta în toamnă, decizia de a pune capăt unui proiect de performanță început anul trecut a venit de la sine.

Aproape toți campionii din lot și-au găsit deja angajamente: Jose Manuel Carrasco Angulo și Julian Bissette au ales Arcada Galați, Cristian Bartha şi liberoul austriac Philipp Kroiss au semnat pentru VM Zalău, Laurențiu Lică și Aleksandar Milivojevic s-au înțeles cu SCM U Craiova, Gijs Jorna a semnat cu Spacers de Toulouse, Franţa, Nikita Stulenkov a ales UPCN San Jose, campioana Argentinei, iar “căpitanul” Bogdan Olteanu s-a retras din activitate.

Au rămas pe loc, fără ca deocamdată să semneze contracte, tinerii români Ovidiu Darlaczi şi Tudor Magdaş, bulgarul Pavel Dushkov şi rusul Alexander Kullo. De asemenea, antrenorul principal Sergiu Stancu, a părăsit Tricolorul LMV, trecând la vicecampioana Greciei, PAOK Salonic.

Trist, foarte trist în contextul în care forța economică a principalului sponsor a scăzut și nimeni nu a considerat normal, moral, loial sau profitabil un parteneriat cu o echipă campioană!

În condițiile în care alții, prin țară, își fac titluri de glorie prin alăturarea imaginilor primăriilor, prefecturilor, a consiliilor locale sau a unor societăți mai mari sau mai mici lângă trupe care, finalmente, se clasează pe unul dintre locurile 2-6! Pentru că primul, în sezonul încheiat, a fost rezervat campionilor de la Ploiești, oraș care parcă-și face un titlu de glorie prin neimplicarea în fenomenul sportiv! La niciun nivel, nicăieri, niciodată!

 


Dezlănțuiți, “tricolorii” vor juca finala de mâine!

Primul meci din cadrul turneului Final Four de Cupa României de la Galați a fost cel dintre proaspăta campioană, Tricolorul LMV Ploiești, și SCM “U” Craiova, campioana sezonului 2015-2016.

Cei circa 500 de spectatori prezenți la acest joc de debut au arătat disponibilitate pentru fair-play dar, pe parcurs, și-au dat arama pe față, susținând “pe față” trupa din Craiova, crainicul arenei de sport forțând extrema aroganță de a lansa imnul Universității!

Antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au trimis în teren același sextet pecare l-am văzut în ultima vreme: Jorna, Stulenkov, Bissette, Bogdan Olteanu (cpt), Bartha, Lică și liberoul Kroiss.

Iar coach-ul oltenilor, Dănuț Pascu, a mizat pe Hohne, Sippola, Ene, Blagojevic, Radovic, Răzvan Olteanu și Rosic (cpt) libero.

cofMeciul a fost încredințat cuplului de arbitri format din Paul Szabo-Alexi (Oradea) și Tudorel Arbunea (Brăila). Iar observator FRV: Gheorghe Vișan (București).

Debutul de partidă a arătat pofta de joc a noilor campioni, serviciile lui Laurențiu Lică destabilizând apărărea unei echipe care nu a reușit să găsească soluții pentru a returna și astfel să pericliteze defensiva adversarei.

S-a ajuns rapid la 8-2 și 16-11 în timpii regulamentari de time-out, Bartha demonstrându-și excepționala abilitate de a dejuca blocajul advers.

Două greșeli la serviciu și alte două în urma unor atacuri nereușite ale lui Lică au dus scorul la 17-15 iar Stancu a cerut timp de odihnă. Decizia a contat prea puțin de vreme ce oltenii au reușit egalarea la 19, în urma serviciilor bune reușite de către Ene. Tehnicianul Tricolorului a aruncat în luptă forțe proaspete, Carascco și Kullo luând locul lui Bartha și Lică.

Momentul final al primului set a fost al lui Kroiss, libero-ul campionilor scoțând o minge “imposibilă” la 23-22 iar atacurile lui Lică și Olteanu au rezolvat destinul debutului de meci: 25-23, după 27 de minute de joc antrenant!

Setul al doilea a început greoi pentru “tricolori”, 0-3, 3-6 și 5-8! La acest scor, în time-out, Olteanu a fost provocat de un fan al gazdelor iar “căpitanul” a răspuns imediat, cum știe el mai bine: atac, blocaj și serviciu, exact punctele prin care Tricolorul a egalat: 11-11. Iar pe serviciul superb al lui Nikita Stulenkov s-a ajuns la 13-11! Până la 16-12 nu a mai fost decât un pas, Lică, dezlănțuit, plasând două mingi, puternic, între Hohne și R. Olteanu! La 19-14, deranjat de jocul ineficient al echipei sale, coach-ul oltenilor a solicitat un ultim time-out. Măsura s-a dovedit ineficientă de vreme ce echipierii trupei ploieștene au punctat exact când a trebuit, as-ul lui B. Olteanu smulgând aplauze tuturor celor prezenți! Setul s-a încheiat, 25-18, după 24 de minute!

Începutul setului al treilea, dovedit a fi ultimul, a marcat, la scorul de 2-2, un moment mai puțin plăcut, rusul Nikita Stulenkov accidentându-se în urma unui blocaj și fiind nevoit să părăsească terenul. Locul său a fost luat de bulgarul Pavel Duschov. Oltenii au condus cu 8-5 și 11-6, scorul fiind influențat de trei decizii de arbitraj luate “pro SCM”, două din scaun și una din partea secundului brăilean!

Enervat, Stancu a aruncat notes-ul și, transfigurat, a cerut mobilizare completă! Iureșul a venit imediat, ploieștenii preluând conducerea cu 14-12 și, imediat, la time-out-ul tehnic, ajungând la 16-13!

Elevii lui Pascu au redus din handicap, 16-15, iar la acest scor a revenit Stulenkov în locul lui Duschov. S-a jucat, punct cu punct, până la 25-22, scorul ultimului set fiind stabilit după 24 de minute de joc.

Un rezultat care permite Tricolorului să joace, mâine, de la ora 19:00, finala competiției. Adversară va fi învingătoarea partidei dintre Arcada și SCM Zalău, meci programat să înceapă peste o oră.