Arhivă nor etichete: Vasile Șeicaru

Același primar, aceleași obiceiuri frumoase!

Nicio noutate. La Bușteni, fie că vorbim de preziua alegerilor pentru fotoliul de primar fie că discutăm a doua zi, lucrurile par a fi știute de când lumea: ”<<fostul>>” este și <<actualul>> iar peste patru ani va fi la fel, adică tot eu voi câștiga!”, declamă surâzător și mai ales convingător Emanoil Savin. Interesant, chiar foarte interesant, principalul său contracandidat, Dan Anghel de la Uniunea Social Liberală, era dinainte conștient de rezultatul final, adunând puțin peste 10% din sufragiile electoratului!

Spuneam că nimic nu s-a schimbat la Bușteni! În chiar prima zi după alegerile locale, mai precis ieri după-amiază, primarul reales pentru al treilea mandat consecutiv și-a continuat bunele obiceiuri conferind titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului” câtorva personalităţi ale vieţii culturale şi sportive româneşti: violonistul Gabriel Croitoru, cântărețul folk Vasile Şeicaru şi luptătorul K1, Ionuţ Iftimoaie. La ceremonia fixată pentru orele 16:00, ce a avut loc la Centrul Cultural „Aurel Stroe” – complex renovat și adus la standardele unui oraș-stațiune de top – au mai fost prezenţi boxerul Lucian Bute, Nicu Gheară şi îndrăgitul actor Romică Ţociu, dar și reprezentanţi ai Consiliului local din urbea de sub Crucea Caraimanului. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de către primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, în mod tradiţional, cu pâine şi sare, iar Lucian Bute a făcut serviciile casei oferind premianților câte o diplomă, un trofeu şi placheta oraşului.

Din anul 2004 şi până în prezent, administraţia locală a oferit această distincţie la aproximativ 30 de personalităţi cu merite deosebite pe plan local, naţional sau internaţional, printre care îi amintesc pe Nicolae Voiculeţ, Leonard Doroftei, Ionel Ganea Ilie, Lucian Bute şi Adrian Diaconu, Angela Gheorghiu, Tudor Chirilă, Ilie Năstase şi alții. Tot ieri, cu aceeași ocazie, a fost inaugurată sub-redacţia Buşteni a postului de radio Bucureşti FM, situată în incinta așezământului cultural mai sus amintit. Graţie unui parteneriat încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune – Radio România Regional şi Consiliul local Buşteni – evenimentele care se vor desfăşura atât în orașul stațiune, cât şi pe întreaga Vale a Prahovei, vor fi promovate zilnic la nivel naţional!

Este bine de știut că, în prezent, Buşteniul are 39 de cetăţeni de onoare, dintre care 15 sunt adevărate VIP-uri. Până să ajungă Savin la primărie erau doar trei personalităţi care aveau această onoare: Corneliu Coposu, Grigore Vieru şi Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din lume. Ceilalți 12 au fost numiți și împroprietăriţi de către actualul primar: în anul 2005, medaliatul olimpic la bob Ion Panţuru, în 2006, naistul Nicolae Voiculeţ, fotbalistul Ionel Ganea şi boxerul Leonard Doroftei, în 2007, boxerul Lucian Bute, în 2008, un alt boxer, Adrian Diaconu, în 2010, artista Angela Gheorghiu dar și cântăreții Tudor Chirilă şi Cornelia şi Lupu Rednic şi în 2011, judoka Alina Dumitru, tenismenul Ilie Năstase şi fotbalistul Adrian Mutu. Toţi aceştia, conform protocolului existent, sunt scutiţi de impozitul anual pe proprietăţile deţinute la Buşteni, cei cu vârsta peste 50 de ani nu plătesc nici măcar ridicarea gunoiului şi, cu toţii, au dreptul să circule gratis spre Sinaia şi Azuga. “Când lumea îi va întreba unde au casă de vacanţă, cetăţenii mei de onoare vor recomanda Buşteniul! Ce vreți o reclamă mai adevărată pentru orașul nostru?” spunea mândru edilul orașului.

Este clar, primarul Buşteniului are o slăbiciune pentru sportivi. A fost şi el fotbalist fiind şi finanţator al handbalistelor de la Remin Universitatea Deva şi al echipei de fotbal Unirea Alba Iulia, în sezoanele 2003-2005. Parcă și de aceea pe lista cetăţenilor de onoare ai urbei se regăsesc mari campioni. Plus artişti celebri. “Aceștia sunt performeri în ramura pe care o stăpânesc cel mai bine!” zice Savin. Pământul în Buşteni costă între 200 şi 250 de euro mp la stradă, 200 lângă pârtie şi peste 100 în alte zone. “Angela Gheorghiu şi folcloriştii maramureşeni Cornelia şi Lupu Rednic şi-au luat în primire terenul în apropiere de cascada Urlătoarea, Tudor Chirilă în Zamora, iar Adrian Mutu şi campionii mondiali la box Doroftei, Diaconu şi Bute au loturi pe Valea Cerbului! Fiecare unde și-a dorit! Ilie Năstase trebuie să vină să-şi aleagă şi el poziția!” a declarat zâmbitor primul om al orașului.

Să vă mai spun că, imediat după ceremonie, invitații au fost conduși spre Hotelul Alexandros, proprietatea lui Savin,  acolo degustându-se preparate tradiționale românești stropite din belșug cu vinuri dintre cele mai rafinate. Nimeni nu a mai ținut cont că se află la dietă, chiar și stimatele doamne care și-au însoțit consorții uitând pentru câteva ceasuri de zilele grele, de adevărat chin, petrecute la sălile de fitness pentru a scăpa de 1-2-3 kilograme! Adăugate, vinovat, la masa idilică găzduită în beciul de poveste de la Alexandros…