Am în lista de facebook o prietenă virtuală specială, pe care am descoperit-o de puțină vreme. O cheamă Eugenia Popovici și este psiholog-psihoterapeut. Deține două diplome de master, una pentru tema “Terapii Strategice Scurte”, cealaltă pentru “Om, Familie, Societate”. Grație vocației sale dar și a unei ușurințe teribile de a arăta partea frumoasă a existenței, Eugenia m-a cucerit. Și, astfel, iată-mă postând pe blog un experiment prezentat de ea, experiență în urma căreia părinții ori cadrele didactice vor avea, poate, o altă viziune despre viața de zi cu zi…

În atenția părinților, cadrelor didactice, …

POVESTEA ÎNCEPE ASTFEL…
Într-o dimineaţă de 5 aprilie, o zi de vineri a anului 1968, Steven Armstrong, elev de clasa a III-a al şcolii din liniştitul orăşel de provincie Riceville, Iowa, SUA, îi adresează la câteva momente după ce păşise în clasă o întrebare surprinzătoare profesoarei sale, o tânără doamnă pe nume Jane Elliott: “L-au împușcat pe acel rege ieri, de ce l-au împușcat?”.
În seara precedentă, seara zilei de 4 aprilie 1968, activistul pentru drepturile populaţiei de culoare şi laureat al Premiului Nobel pentru pace în 1964, pastorul baptist Martin Luther King Jr., căzuse victima unui asasinat în Memphis, Tennessee. A fost un eveniment ce a încordat teribil o atmosferă oricum foarte tensionată dintr-o Americă a anului 1968 măcinată de războiul din Vietnam şi de numeroase conflicte rasiale.
Ar fi putut fi oare oferită o explicaţie unor şcolari de clasa a III-a dintr-un orăşel cu aproximativ 1000 de locuitori, în care nici măcar nu exista populaţie de culoare? Jane Elliott, care cu numai 2 luni înainte, în februarie, îl declarase pe Martin Luther King Jr., conform unei tradiţii existente în şcolile americane, drept unul dintre eroii lunii, deci un model de urmat pentru micuţii pe care îi călăuzea zi de zi pe cărările vieţii, a găsit un răspuns extrem de original la această întrebare. Conform mărturiilor învăţătoarei, nu exista o cale simplă de a explica copiilor ce se întâmplase.
Jane se lăsă inspirată de o veche rugă a indienilor Sioux: “Oh, great spirit, keep me from ever judging a man until I have walked a mile in his moccasins” -  „O, măreţ spirit, fereşte-mă să judec un alt om dacă nu am mers măcar o milă în mocasinii lui”.
A fost momentul în care profesoara de 33 de ani din Riceville s-a decis să-şi supună elevii unui experiment pe care niciodată nu a vrut să-l denumească astfel, preferând o titulatură lipsită de conotaţii academice, cea de “exerciţiu”, un termen care o punea, într-o oarecare măsură, la adăpost faţă de criticile viitorilor contestatari ai moralităţii întreprinderii sale.
Jane mărturiseşte la un moment dat: “Am ştiut din acel moment că în ziua următoare copiii (elevii) mei vor fi puşi în situaţia de a trăi, pentru câteva ore, viaţa altcuiva. Vor fi obligaţi, fie că le va plăcea sau nu, să trăiască viaţa unor copii pe care nu-i cunoscuseră niciodată. Am decis în acea seară că este momentul să încerc să pun în practică o idee la care mă gândisem de nenumărate ori. Aşa că a doua zi am iniţiat un exerciţiu în cadrul clasei mele, împărţind copiii în 2 grupuri pe baza culorii ochilor. Am creat instantaneu un microcosmos social în cadrul unui grup de elevi de clasa a treia.”

EXPERIMENTUL…
Metoda sa a fost de a-şi împărţi elevii, toţi albi, în 2 grupuri pe baza culorii ochilor: albaştri sau căprui (cei cu alte culori au mers în grupul cu nuanţa cea mai apropiată de nuanţa ochilor lor). Elliott a încurajat, într-o primă fază, o atitudine de superioritate din partea celor cu ochi albaștri, spunându-le acestora că a avea ochi albaştri e semnul inteligenţei superioare a “purtătorilor”, drept pentru care aceştia merită anumite privilegii.
Rezultatul: copiii cu ochi albaştri au dezvoltat un comportament agresiv faţă de cei cu ochi căprui, în timp ce “rasa inferioară” a manifestat simţăminte negative de frică şi chiar aversiune faţă de propria persoană. Până şi notele obţinute la anumite teste de verificare au scăzut în cazul copiilor cu ochi “inferiori” şi au crescut în rândurile “ochilor albaştri”.
În zilele următoare, la comanda învăţătoarei, rolurile s-au inversat, elevii fiind “informaţi” că rasa superioară are de fapt ochi căprui. Comportamentul şi notele la teste s-au modificat în consecinţă. Aceeaşi copii care fuseseră dezavantajaţi în primele zile şi-au asumat imediat rolul opresorilor.
Ce a urmat este deja istorie, dar o istorie care a lăsat urmări serioase în conştiinţa publică americană şi nu numai. Exerciţiul pus în scenă de Elliott este adesea menţionat ca fiind o bornă de hotar în științele sociale.