Arhivă zilnica: 30 august 2012

„Nu sunt mulțumit de jocul echipei” (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Dintr-o discuție purtată cu Virgil Guran, președintele echipei CSM Câmpina, am înțeles că la echipă nu există omogenitate, aceasta fiind principala supărare a oficialului câmpinean.

“Nu are niciun rost să nu recunosc, nu sunt deloc mulțumit de jocul echipei, chit că am învins ieri cu 3-0! Se vede că relațiile de joc șchioapătă, că lotul, deși valoros, este divizat și că evoluția de ansamblu nu arată bine! Aștept altceva de la această formație care și-a propus să evolueze la un nivel mai înalt!” a răspuns Guran la întrebarea legată de cât de mulțumit este după victoria în
fața Caraimanului Bușteni. Am continuat chestionându-l asupra relației prezente și viitoare cu Adrian Nistoroiu, finanțator al grupării. “Domnul Nistoroiu este un om de calitate, cu care ce am vorbit așa s-a și făcut! Anvergura proiectului nostru prevede ca CSM să ajungă o formație redutabilă, cu forță în această serie, dorindu-ne ca eșalonul Ligii A Prahova să fie depășit la finalul
sezonului! Nu pun presiune prostească dar, este clar, nu prea ar trebui să avem contracandidată în serie: Chimia Brazi nu are drept să promoveze, Avântul Măneciu se ferește de Liga a III-a, poate Unirea Urlați să fie trupa de la care să întâmpinăm ceva probleme!”

L-am mai întrebat pe oficialul CSM-ului dacă va continua să joace pe terenul “Poiana”, știut fiind faptul că, în urma licitaţiei desfăşurate joia trecută la sediul ANAF Ploieşti, omul de afaceri Radu Călin, patronul echipei Fortuna Brazi, este noul proprietar al acestei arene, pentru suma de 702.000 lei, fără TVA. Iată ce a declarat Guran: “Exact după licitație am făcut o discuție cu domnul Călin iar domnia sa a spus că nu a venit cu gânduri rele, ba din contră, este decis să încurajeze fotbalul, fenomenul în sine, și nu să-l distrugă! Astfel, probabil că până dânșii vor demara lucrările ample de modernizare și construcție ale noii arene vom avea și noi de câștigat evoluând aici! Nu vă pot spune cu exactitate, însă, despre ce perioadă este vorba!”

Ultimul subiect a fost legat tot de stadionul din cel de-al doilea municipiu al Prahovei. Mai precis, în urma unei informații primite, am aflat că au apărut destule animale care și-au făcut adăpost în unele construcții și anexe de la arena “Poiana”!
“Din păcate, da, aveți dreptate, și eu am văzut animale prin curtea stadionului! Nu știu și dacă și-au făcut culcuș pe acolo! Cert este că starea terenului este bună, în complet dezacord cu vestiarele și celelalte spații! Se vede că nu a mai existat cineva care să sufere pentru acest frumos ansamblu sportiv!” a încheiat președintele echipei câmpinene.

Din păcate, nu am reușit să-l găsim liber pe finanțatorul Adrian Nistoroiu, o discuție vizând aceleași teme urmând a fi purtată, probabil, cu altă ocazie!

 

 


Ambiția și nebunia fotbalului foarte mic (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Nu știu dacă vă mai amintiți, în urmă cu mai bine de două luni scriam despre înființarea unei noi echipe de fotbal în perimetrul atât de vast al fotbalului prahovean. Oțelul Larisa, formație de amatori care combate în Liga C Prahova, a avut primul meci
duminică dimineață, pe terenul de sport din comuna Apostolache.

Este clar, numai pasiunea și nebunia te pot îndemna să pleci de acasă într-o zi teoretic liberă! Și unde? Tooocmai la Apostolache, comună care a găzduit confruntarea dintre Oțelul Larisa și AS Podenii Vechi. “Vă invit să vedeți o echipă nouă, la sfârșit de august”, spunea în luna iunie Adrian Teodorescu, garantul acestui proiect.

Am ținut minte și iată-mă alături de colegul de redacție Ionel Luțan în fief-ul echipei gazdă. Am fost prezentați celor 18 fotbaliști amatori, mulți dintre ei foarte tineri. Am rămas surprinși de cât de politicoși au fost, cu toții ridicându-se pentru salut! Am inspectat și baza sportivă, singurul cu probleme fiind câmpul de joc! Denivelat, stropit doar de Dumnezeu…

La ora meciului, 10:00, stupoare! Nu veniseră oaspeții! “Așa e la nivelul acesta, sosesc la fix, gata echipați, nici încălzire nu fac!” spunea arbitrul Adrian Calestru. Cert este că, la fix 10:15, meciul a început! O amețeală generală, o zbatere, un chin! Mingea sărea ca din colțul mesei iar primul șut spre poartă l-am notat abia în minutul 28! În fine, nu mai insist asupra desfășurării partidei! Nu ar avea niciun sens, de vreme ce echipa oaspete a încercat din start – chiar din prima etapă! – să fraudeze competiția, aruncând în luptă 6 fotbaliști pe fals! Incredibil, sperând să-l păcălească pe cine? Pe Teodorescu, regele neîncoronat al amalgamului ce se învârte la acest nivel!!! Acesta i-a lăsat să se consume, să se zbată, să câștige finalmente cu 4-1, iar la final a pus pe masa observatorului de joc o contestație prin care echipa gazdă va fi declarată, la comisie, câștigătoare cu 3-0! “Sub cuvânt de onoare că nu-mi doresc niciodată să câștig vreun joc într-o astfel de manieră, dar nici nu vreau să fiu luat de prost! Eu am intrat în fenomen cu Oțelul Larisa pentru a revigora acest segment insuficient valorificat al fotbalului din sate și comune! Este clar, oficialii din Podeni au vrut probabil să mă încerce! Mi-aș dori să fie o învățătură de minte pentru oricine vine să joace fraudulos! Să fim învinși, dar corect, pe teren! Nu mă supăr deloc!” a spus la final Teodorescu.

Meciul a fost urmărit de câteva zeci de localnici printre care s-au amestecat și două reprezentante ale sexului frumos, Mariana și Larisa Teodorescu. Soție și fiică, acestea au venit tocmai din Brașov pentru a ține pumnii trupei nou-înființate, presiunea trăită la miezul zilei fiind cu greu suportată de vreme ce scorul căpăta accente tragice pentru gazde! Abia la final, auzind deznodământul, ambelor le-a mai revenit sângele în obraji!

Sosiți mai cu câte o mașină, mai cu căruța sau cu bicicletele, localnicii au savurat spectacolul spărgând semințe sau golind câte un pet maroniu de 2.5 litri. Mai curajoși decât la începutul partidei, ei chiar au și aplaudat finalul, convinși că peste două săptămâni, la noua întâlnire cu trupa lor – echipată atât de frumos, în culorile Oțelului Galați – vor avea parte atât de victorie cât și de o vreme cât de cât normală! Pentru că cea de duminică a fost toridă!