Așa cum am promis, scriu pe acest blog și despre lucruri adiacente misiei noastre la Waidring. Orice ieșire în natură, orice oră petrecută în vecinătatea acestei excepționale stațiuni montane, ne fac să privim cu alți ochi viața, în general și timpul care zboară bezmetic, în special! Fiind vorba despre o stațiune montană, situată la peste 750 metri altitudine, aerul puternic ozonat îndeamnă la mișcare, drumețiile și plimbările cu bicicleta fiind un adevărat sport național! Nemaifiind în putere, genunchii jucându-mi din ce în ce mai multe feste (baschetul din tinerețe își cere tributul abia acum…) am ales forma mecanizată a unei plimbări pe Steinplatte Waidring, culme muntoasă renumită în Alpii Tirolului. Acolo, la aproape 2000 de metri există dovezi irefutabile care dovedesc prezența dinozaurilor în urmă cu mai bine de 200 de milioane de ani! Și astăzi, în funcție de timpul alocat și pasiunea dusă la extrem, zeci de specialiști – și nu numai! – își încearcă norocul scormonind pământul stâncos, convinși fiind că aventura în sine se poate finaliza cu o descoperire a unei fosile preistorice care să îi mulțumească pentru toată viața! Deja, materialele de profil vorbesc despre o întindere imensă de apă ce se întindea aici în perioada din triasic iar nebunia pasionaților de istorie și arheologie depășește, și aici, limita imaginabilului.

Sesizând apetența turiștilor pentru astfel de activități, austriecii au plusat creând un adevărat muzeu pe platoul de la Steinplatte, destinația esențială fiind îndreptată către copii și adolescenți care să se instruiască în tainele acestei activități. Nu au făcut-o românește, obligându-te să achiți taxe de intrare și alte alea. Nu, ei au gândit că plata telecabinei până acolo, achiziționarea de suveniruri, servitul mesei dar și imensa publicitate făcută prin simpla atragere a cât mai multor turiști înseamnă, de fapt, tot câștiguri, lăsând, așadar, intrarea liberă în acest parc al dinozaurilor, sugestiv denumit Triassic Park. Lumea exploratorilor devine mai bogată cu fiecare turist ajuns acolo iar fiecare copil care ajunge în Triassic Park învață istoria jucându-se. Ei pot face expediții, pot mânui plute din bârne pe lacul de munte de mică adâncime aflat în vecinătatea muzeului, se pot cățăra pe peretele de escaladă special creat pentru ei sau pot mânui escavatoare jucărie cu funcții multiple. De asemenea, pot săpa la nesfârșit în tonele de nisip adus de gazde în apropierea parcului, lopețile și cazmalele de jucărie aflându-se în număr îndestulător! Pot achiziționa pietre colorate dintre cele mai frumoase, unele dintre ele chiar superbe, sunt învățați să le găurească, să le înșire pe ață sau, în alte cazuri, să le deseneze, graveze sau picteze în atelierul special creat în aceeași zonă! În acest timp, părinții pot face excursii cu bicicletele – proprii sau închiriate – sau pur și simplu să facă o baie de soare ori să savureze un pahar de bere! Priveliștea este mirifică. Lacurile de munte, adevărate oaze de smarald într-un peisaj dominat de linii de teleferic, telescaun sau teleschi, încântă ochiul prea obosit cu gri-ul etern al zilei trecute. De aceea există și o astfel de zi a “privirilor clătite”, de aceea există și promisiunea pe care singuri ne-o facem ca astfel de aventuri să nu rămână particulare, ele urmând a se repeta într-un timp mai mult sau mai puțin scurt. Sau lung, cum vreți să-i ziceți!

Aventura gastronomică

Chiar de la plecare am admis că o astfel de deplasare poate fi posibilă și cu bani mai puțini, cu condiția găsirii unei gazde dispusă să ne pună la dispoziție o bucătărie cât de cât echipată, care să aibe un frigider cât de cât mare dar și disponibilitatea unuia dintre noi de a-și arăta spiritul aventurier într-ale gastronomiei! Greu de tot, mi-am zis, pentru că nu-i cunoșteam foarte bine pe Adi și pe Ciprian, doar cu Marian având, în timp, și astfel de experiențe culinare! Dar, văzându-i dispuși să economisească și ceva bani dar și să nu facă mutre, m-am angajat la “aventura Master Chef”, un risc asumat pe deplin. Am făcut cumpărături destule din Ploiești, mizând pe afumături și congelate dar și pe legume care, până la final, s-au dovedit niște ajutoare de mare nădejde, scutindu-ne pe toți de niște sume cum greu puteți înțelege! Un exemplu banal până la urmă, orice legumă este cu minim 400% mai scumpă aici față de România iar la carne mai bine nu vă mai scriu… Ne omoară pâinea, niciun kilogram nefiind mai ieftin de 3,5 euro! Și astfel, încet încet, am gândit meniuri care să conțină și carne, și paste, și destule legume, chiar și acrituri! Ne lipsesc fructele – aoleu, ce prețuri, caisele sunt 6 euro, piersicile, la fel, cireșele 7, bananele 5! – dar și prăjiturile, la capitolul ăsta fiind corijent! Ne-am luat și 2 l de țuică, 6 de vin, 2 baxuri de apă, plus, de aici, niște sirop ieftin cu care ne omorâm momentele de secetă!

Am gătit ciorbe de legume și de fasole boabe, pilaf cu pui, zacuscă proaspătă de vinete, spaghete cu carne tocată și legume, rasol de păstăi cu mujdei de usturoi, cartofi cu ceapă la cuptor cu ceafă la grătar, iahnie cu bacon… Urmează ciorbă de vițel cu borș, supă de roșii, ciorbă de afumătură, ciorbă de dovlecei cu lapte acru plus gulaș unguresc, mazăre cu pui, spanac cu ouă sau papricaș de vițel ori ciolan cu fasole! Seara mergem pe salate: de vinete cu roșii, de dovlecei și vinete fripte cu usturoi, cartofi copți cu smântână și brânză, mămăliguță cu brânză de burduf, salată de cartofi cu pește afumat, salată de ton cu ceapă roșie și porumb, salată de conopidă, macaroane cu brânză… După cum vedeți, ce credeți? La sosirea acasă voi avea parte de reclamații din partea doamnelor? Gata acum, că… foamea își cere drepturile! Poftă bună sau… să vă fie de bine!