România fără sport

papahagi-e1731321052189După zeci, chiar sute de materiale lecturate pe varii platforme de socializare din partea multor oameni de calibru care au încercat și, parțial, au și reușit să devoaleze întreg sistemul golănesc prin care abjecții de la AUR au încercat să destabilizeze România, am concluzionat fără teama de a greși în ceea ce-l privește pe liderul influencerilor! Pe cel care merită toate plecăciunile noastre! Cel care a scris exact ce trebuia scris și care se face perfect înțeles de către toți cei care înțeleg care a fost reala dimensiune a sabiei ce urma să decapiteze fragila și trista democrație românească obedientă.

 

O pildă, un îndemn, un crez!

 

Articolul este bine structurat, cu ambiții și dorințe dintre cele mai plauzibile. Face parte din categoria materialelor lungi dar care ai vrea să nu se mai sfârșească! Pentru că am fost de aceeași părere cu domnia-sa, îl prezint și aici, pe blogul meu, convins de faptul că bunii mei prieteni și amici vor aprecia mesajul de-a dreptul excepțional!

Știu că și dintre cei care nu pot înțelege, ACUM, aceste fraze, vor avea – probabil – un semn de întrebare după această lecturare! Așa mi-aș dori! Cum mi-aș dori și o Românie nouă, cea câștigată la Revoluția din 1989 și care, abia după zeci de ani, pare capabilă să-și ridice capul în lumea reală!

 

Un OM între oameni

 

Iată cum a descris filologul Adrian Papahagi – căci despre dânsul este vorba! – dimensiunea noii Românii:

“Nu diaspora a dat președintele, ci zonele urbane educate și dezvoltate economic. Acestea, nu diaspora, au creat prosperitatea României! Clujul, Bucureștiul, Timișoara etc. în mod tradițional, dar de ani buni încoace și Iașiul, Craiova, Constanța. Metropolele au tras județele. România care a rămas acasă și a creat tot ce se vede, care a construit șosele, universități, firme, aceea a știut că Simion și golanii de la AUR sunt un pericol mortal pentru viitorul țării, iar Nicușor e unul ca noi, unul care putea să plece dar a rămas, unul care pune educația peste șmecherie, unul care caută soluții nu scurtături, unul care a muncit din greu pentru o carieră, unul care prețuiește aerul curat și patrimoniul (calitate conservatoare), unul care își trăiește credința, câtă e, fără tam-tam, unul care trăiește în prezent, nu într-un trecut falsificat sau într-un viitor utopic…

Urbanul mare va continua să dezvolte România, spre binele tuturor, chiar al celor care vor să ne distrugă viețile din inconștiență, sau din resentiment, sau cu un plan ticălos.

Vom strânge cureaua un an sau doi, dar peste cinci ani vom avea 2000 de km de autostrăzi care ne vor duce rapid de la Nădlac la Vama Veche și de la Chișinău (unde bate a doua mare inimă românească!) la Biharia.

În cinci ani România va fi sigură, cu o armată întărită, respectată în UE și NATO. Parteneriatul cu SUA se va întări, va fi reinstituit Visa Waiver, vom intra în OCDE.

În zece ani, în România se va trăi mai bine decât în Italia și Spania!

De ce am știut că Nicușor Dan va câștiga fără drept de apel?

Fiindcă eu cunosc România ambițioasă, civilizată, occidentalizată. Am făcut sute de conferințe în zeci de orașe, m-am întâlnit cu zeci de mii de oameni. Îi cunosc pe cei care vor și tradiție, credință, cultură, și Occident. Pe cei care-și vorbesc limba frumos tocmai fiindcă mai vorbesc încă 2-3 limbi străine pe lângă ea. Pe cei care au construit ceva aici (o casă, o firmă, o carieră, o instituție, o serie de conferințe, o colecție de carte, o editură, un restaurant, un nume), și care nu vor să le piardă!

Da, România este fracturată. A fost mereu. Toate țările sunt. Franța e, SUA e. Dar partea care vrea respect, civilizație, liniște, natură curată, școli bune, partea care nu o terorizează pe cealaltă cu manele date la maximum, cu gunoi aruncat pretutindeni, cu injurii și calomnii, cu amenințări și revolte, acea parte a învins – spre binele ambelor.

Când câștigă această jumătate de țară, toată țara prosperă. Când câștigă partea cealaltă, stagnăm sau e vai de noi.

Sigur, acum fractura nu mai e între noi și ciuma roșie. Acum și o parte din PSD a înțeles că România care va câștiga pe termen lung este cea urbană, educată, ambițioasă. O parte din PSD a trecut de partea binelui.

Ar fi cazul să înțeleagă și preoțimea BOR asta. Câțiva ierarhi ar trebui (ajutați) să se retragă. Nu mai merge cu etno-legio-ortodoxia. Vor rămâne cu bisericile goale în 20 de ani, iar România care contează va întoarce spatele Bisericii. Toți cei care au făcut campanie pentru Georgescu, știind exact ce erezii predică acesta, L-au trădat pe Hristos. Dincolo de faptul că au trădat interesul național, deși leagă orice cu fundă tricoloră.

Am spus aceste lucruri pe șleau, fiindcă nu caut voturi sau altceva. Singura mea politică e Adevărul: Adevărul lui Iisus Hristos, adevărul bunului simț, adevărul clarității morale. Asta veți găsi mereu pe această pagină.

Dar Nicușor Dan nu-și poate permite să spună asta. El a fost ales prin efortul și mobilizarea unei jumătăți de Românie, a vastei majorități a românilor de peste Prut, de pe Dâmbovița, Someș, Bega sau Bahlui. Dar el trebuie să vindece rănile, să unifice națiunea în căutarea binelui comun. Și cum îl știu smerit, realist și hotărât, o va face.

Jumătatea de Românie care a câștigat nu e rea, nu e proastă, nu e ticăloasă, nu e răzbunătoare, nu e arogantă, nu urăște. Ea va construi liniștită, spre binele tuturor, inclusiv al celor mai sărăcuți, mai plini de frustrări legitime, care au încasat din plin greul vieții.

Binele, prosperitatea, educația, vrednicia, hărnicia sunt contagioase și tămăduitoare. Ele se răsfrâng de la cei care le practică spre întreg corpul social.

Există însă și o mână de ticăloși înrăiți, de trădători care au lucrat pentru Moscova, de securiști îmbătrâniți în rele care subminează dintotdeauna aspirația spre civilizație a românilor, de interlopi și aventurieri care au vrut să nenorocească țara asta. Sper că statul român va avea puterea să-i împiedice să ne facă din nou rău. Nu ne mai putem permite să trecem prin asemenea stres existențial.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați înțeles miza acestor luni dramatice și ați votat pentru binele comun. Vă mulțumesc anticipat și celor care veți realiza ce monumental ați greșit susținând ultima (sper) revoltă a securiștilor împotriva României europene.

De azi, privesc cu încredere soarta scumpei noastre țări și a vrednicilor ei cetățeni. Greul care ne așteaptă va fi doar febra însănătoșirii după pericolul de moarte prin care am trecut”.

 

Adrian Papahagi este un filolog, eseist, traducător și om politic român, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul academic și pentru implicarea în viața publică din România. Este conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializat în filologie romanică și medievalistică.

A studiat în România și Franța, absolvind studii la École Normale Supérieure din Paris și obținând un doctorat în filologie.

Este cunoscut pentru pozițiile sale pro-europene, creștin-democrate și anticomuniste.

Are o atitudine fermă față de promovarea valorilor culturale românești și occidentale, respingând ideologiile de extremă stângă sau dreaptă.


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>