Arhivă lunară: iulie 2012

Badea și Ciutacu, gunoaiele din mass-media!

Am crezut că, odată și odată, după niște derapaje verbale incredibile, la limita de jos a bunului simț,  jurnaliștii trustului Intact – Victor Ciutacu și Mircea Badea – vor reveni la sentimente mai bune și-i vor cere scuze campioanei olimpice Alina Dumitru, jignită profund în ziua referendumului. Pe Twitter, cei doi i-au adus insulte fără precedent uriașei noastre sportive. “Idoliţa snobilor cu acces la net, Alina Dumitru, e vexată că n-au sunat-o nici suspendatul, nici interimarul. Deci nu votează, nu se bagă”, a scris Ciutacu. “O doare mâna cu care votează pentru că a bătut-o brazilianca la zero”, a comentat și Badea. Ulterior, după ce un alt utilizator de Twitter a scris că “Vaca e o vacă pentru că aşa s-a născut”, Ciutacu a confirmat: “Exact”.
De-acum, este clar pentru toată lumea, Mircea Badea și Victor Ciutacu s-au supărat după ce Alina Dumitru a declarat că nu a votat la referendum. “Nu am fost să votez, nu mă bag în situaţia politică, nu comentez. Olimpiada trecută, după ce am luat aurul, m-a sunat Băsescu, dar acum nu m-a mai sunat nimeni, nici Băsescu, nici Antonescu”, a spus Alina Dumitru de la Londra. Și de aici, jihadul!

Interesant este altceva! Faptul că acest Ciutacu își compară dizertațiile televizate cu prestația care i-a adus Alinei Dumitru titlul olimpic, luându-l aliat și pe Mircea Badea: ”Fiindcă, asta-i realitatea, Mircea Badea şi Victor Ciutacu sunt, azi, în televiziune, cam ceea ce era-n judo Alina Dumitru acum patru ani”! Iar Badea, parcă dator colegului de televiziune, solicită acum nici mai mult nici mai puțin decât scuze din partea marii campioane: „Eu sunt victima în treaba asta. Sunt tâlhărit de doamna Alina Dumitru, fără voia ei. Doamnă Alina Dumitru, haideţi să ne maturizăm până mâine. Aştept să faceţi turul televiziunilor, să daţi declaraţii în ziare şi să vă cereţi scuze faţă de mine. Eu sigur, sigur nu-mi cer scuze, ci aştept scuze”! Defalcând, avem deja chintesența gândirii acestor gunoaie din mass-media: amândoi ar fi cei mai buni jurnaliști de televiziune din lume, în acest moment! (Cum era Alina acum 4 ani!!!) Și când te gândești că supărarea și jignirile celor doi provin doar din faptul că, pentru a nu știu câta oară, trustul aflat sub patronajul lui Dan Voiculescu nu a reușit să câștige bătălia politică în care s-a angrenat!
Jurnalistul Cătălin Tolontan, acreditat oficial la Jocurile Olimpice, a anunțat în această dimineață că sportivii români participanți la Olimpiada de la Londra ar putea intra în silenzio stampa, în semn de protest față de jignirile fără precedent aduse Alinei Dumitru de jurnaliștii amintiți ai trustului Intact. “Luăm în calcul și intrarea în silenzio stampa a întregului lot, dar, pe de altă parte, știm că nu toți jurnaliștii au treabă cu ce s-a întâmplat și n-am vrea să-i lovim pe nedrept”, a declarat unul dintre campionii români pentru ziarul Gazeta Sporturilor.
De asemenea, același Tolontan anunță că astăzi COSR va reacționa oficial pe marginea acestui subiect. Iar despre Alina Dumitru, ziaristul spune: “De două zile, ea are momente de lacrimi și e supărată în loc să se bucure pentru medalie”.

Mă întreb până unde poate să mai ajungă  mojicia în țara asta… Cine, vreodată, are dreptul să o jignească pe una dintre cele mai mari sportive ale României? Cine sunt, de fapt, cei doi calomniatori? Ce rang suprem pot avea ei dacă își permit să bălăcărească numele unei zeițe a sportului? Și, până la urmă, care a fost motivul supărării lor? Că nu a votat Alina la Londra? Așa, și? Ce, era obligată să voteze? De unde și până unde această cretinitate? Poate a stat și și-a oblojit rănile deschise, poate a avut chef să doarmă toată ziua după mii de ore dedicate pentru pregătire! Sau, poate, nu a avut chef să se ducă la urne! Care era problema lor? Aceea de a o defăima și a o supune oprobriului public? Sincer, în momentul în care am citit reacțiile celor doi la adresa marii noastre campioane, am roșit numai la gândul că mii și mii de oameni vor avea de spus cuvinte grele la adresa mass-media… Și că, implicit, tirul invectivelor va mitralia necruțător, fără a alege neghina din grâu!

Oameni buni, sentimentul pe care-l trăiesc la acest moment este unul de rușine maximă. Nu neapărat pentru că o cunosc personal pe Piți – ea fiind invitată și participând de două ori la “Pasul la ofsaid” – cât mai ales pentru faptul că o astfel de mare campioană nu ar trebui să fie niciodată jignită, ci simpla-i atingere să fie făcută numai cu florile purității și ale recunoștinței veșnice! Alina merită cununi de laur și prețuirea TUTUROR ROMÂNILOR. Iar, dacă pițifelnici precum Ciutacu și Badea și-au permis să o insulte atât de necioplit, ar trebui ca noi toți, indiferent din ce sector al societății privim cazul, să luăm atitudine și să-i salvăm Alinei onoarea!


Invitații “Pasului la ofsaid” de astăzi, 31.07.2012

Mâine, de la orele 20:00, în direct din studioul de la Wyl Tv, voi modera o altă producție a “Pasului la ofsaid”, emisiune la care sunt invitați doi oficiali ai Petrolului. Este vorba despre antrenorul secund Mihai Teja și Marius Nicolae, team-managerul galben-albaștrilor. Cu siguranță veți afla destule “culise” ale meciului pierdut sâmbătă la Vaslui dar și vești calde despre echipa de suflet a ploieștenilor. Vizionare plăcută!


Dream team? Mai avem de stat! Puțin?

SC Vaslui – FC Petrolul Ploieşti 3-0 (1-0)
Stadion: “Municipal” Vaslui. Marcatori: Sânmărtean (21), Sburlea (70), Niculae (82).
SC Vaslui: Coman – Milanov, Varela, Charalambous, Sălăgeanu – Antal (65 Caue), N’Doye, Stanciu, Sânmărtean (74 Zsiga) – M. Niculae (86 Buhăescu), Sburlea. Antrenor: Marius Şumudică.
Petrolul: Bornescu – Alcenat, Szukala, Yamissi, Guilherme – Boudjemaa, Mustivar (58 Cristescu), Marinescu, Cristea – Younes (66 Bokila), Grozav (58 Opriţa). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonașe galbene: Varela (40)/ Alcenat (26), Younes (49), Boudjemaa (85). Cartonaș roșu: Cristea (31). 

Au arbitrat: Adrian Cojocaru (Galați) – Valentin Avram şi Emil Marinescu (ambii din București).
Observatori: Mircea Cezar Ionescu şi Cornel Sorescu.
Jucătorul meciului: Lucian SÂNMĂRTEAN.

Ufff… Ce duș rece am suportat aseară! Ce înfrângere umilitoare și categorică… Ce frustrare ! Am plecat spre Vaslui care mai de care mai optimiști, drumul de aproape 300 de kilometri părând mai degrabă unul al marilor speranțe așa că cele 40 de grade din termometre le-am suportat cu stoicism! Chit că aerul condiționat de la mașină s-a dovedit chiar prietenos am avut 3-4 senzații neplăcute de transpirație și apoi de uscare instantanee! Oricum, la finalul timpului de joc, privind tabela și pe cei 5-6000 de localnici bucuroși, am ajuns din nou precum buretele, aerul aproape irespirabil din cauza căldurii acumulate peste zi plutind peste sufletele cernite ale iubitorilor de galben și albastru.

Multă lume va spune că totul nu a fost decât o banală bătălie dintr-un lung război care se va termina în pragul verii viitoare. Așa o fi, chit că acest duel de la Vaslui face parte dintre acelea cu miză aproape dublă, FC-ul din localitate fiind una dintre formațiile înscrise în bătălia pentru titlu și trofeul Cupei României. Fără să vreau a fi “Gică Contra”, din păcate, trebuie să amendez ALT JOC AL PETROLULUI decât cel de sâmbăta trecută. O să spuneți că Ceahlăul nu este și nu va fi niciodată FC Vaslui. Că jocul moldovenilor lui Pinalti a fost ”varză” pe lângă cel al omologilor lui Porumboiu, cu Sânmărtean făcându-l uitat definitiv pe Wesley! Că ne-a lipsit șansa, că arbitrajul a fost vădit de partea gazdelor, că am avut fotbaliști accidentați, etc. Toate, la grămadă, ar trebui să arate o conspirație divină pe care Mustivar&Co. le-au trăit cele 90 de minute. Nimeni nu vorbește, însă, despre infatuarea exagerată a petroliștilor, de jocul acestora “pe călcâie”, chiar de senzația existenței subestimării flagrante a adversarului. Plusând, cazarea bună, transportul VIP, prima de după meciul cu pietrenii plătită la zi, mesele de socializare, atenția deosebită… Toate, absolut toate, ar fi trebuit să arate fața nefardată a unei echipe “pe val”, ținută în puf și răsfățată de către toți cei care simt alături de ea! Numai că, una-i una și alta-i alta… Petrolul a dezamăgit crunt, nu neapărat pentru că a pierdut. Ci doar pentru simplul motiv că a făcut-o urât, fără să se dedice complet, fără inimă și ambiție! În poartă, Bornescu nu a mai fost decât rareori “Golden Pepe”! Pe benzi, în apărare, Alcenat și mai ales Guilerme au părut din alt film, oricum unul prost de tot, cu final dinainte cunoscut. În centrul defensivei același tern Szukala dar și unul dintre cele două plusuri ale echipei, francezul Yamissi. La mijloc, Marinescu cu bune dar și destule rele, Mustivar și Boudjemaa zbătându-se ca peștii pe uscat iar Cristea, mai degrabă cu gândul la altceva! Sau altcineva! Atacul, zisa forță a echipei, a arătat lentoare și evoluție previzibilă, atât de aplaudații de săptămâna trecută, Younes și Grozav, părând ieri frâne ale fazei ofensive! Mi-a plăcut Bokila, numai că cele 15 minute cât a evoluat s-au dovedit prea puține pentru a și concretiza. Poate altădată!

Nu vreau să fac proces de intenție nimănui. O fi fost doar un simplu joc prost al elevilor lui Rednic, nimic altceva. Numai că, așa este corect, după 5-0 și elogii fără număr să urmeze criticile după finalul de la Vaslui. Poate, cum necum, din imaginile revăzute dar și din criticile colegilor din mass-media să se ajungă la o normalitate în viitor. Unul pe care fanii echipei îl văd roz de tot iar obiectivul care presează al naibii de tare este precum piatra de moară. Știu că mulți dintre voi se vor lega de gafele arbitrului! Este purul adevăr dar trebuie să ne obișnuim cu asta de vreme ce orice echipă grea a campionatului este vânată la propriu în meciurile cheie. CFR Cluj a fost clienta preferată a anului trecut, Vasluiul este continuatoarea. Mecanismul perfid și cinic al stabilirii campioanelor în cancelariile de la CCA produce greață și nervi, orice decizie luată în acest sens contând atunci când se va trage linia finală! Amintiți-vă doar cele trei avertismente acordate inutil Petrolului, la acel sec 5-0 cu Ceahlăul! Cartonașe date doar pentru VIITOR! Oricum, repet, chit că a fost dezavantajată de arbitraj, Petrolul a arătat aseară ca o echipă mică, de pluton, care și-a schimbat mentalitatea de învingătoare după numai 7 zile! Păcat și trist… Cele scrise și văzute, cu eliminarea dictată extrem de ușor lui Cristea, cu iertarea de “roșu” a lui Varela, cu ratarea inexplicabilă, la 0-0, a lui Gicu Grozav, toate la rând nu mai valorează acum mai mult decât o ceapă degerată! Pentru a o putea consuma cu plăcere, ea, ceapa, trebuie lăsată la temperatura camerei ceva vreme! Extrapolând, Petrolul trebuie lăsată câteva zile și apoi susținută din plin – ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! - sâmbătă, de la 21:30, pe “Ilie Oană”,  în fața fostei campioane, Oțelul Galați.  Așa fac adevărații petroliști!

Absolut incredibil, înaintea meciului de la Vaslui fanii Petrolului – ajunși destul de devreme și ținuți incredibil în parcarea arenei! – au fost direcționați spre poarta de la peluza cu tabelă cu numai 20 de minute înintea debutului partidei! Uluitor, chit că erau mai bine de 500 de fani, intrarea s-a produs printr-un singur turnichet, jandarmii și stewarzii blocând pur și simplu intrarea în arenă, astfel încât,  într-un sfert de ceas, nu intraseră decât 200-250 de ultrași! Logic, aș zice, s-a creat o busculadă teribilă iar oamenii plătiți să asigure legea au început ce știu cel mai bine, adică să-și etaleze bastoanele și spray-urile din dotare, ajungând efectiv să-i calce în picioare pe tinerii componenți  al galeriei Petrolului (foto: www.vrn.ro) De altfel, presiunea crescând exponențial, președintele Andi Crângu a coborât la nivelul gazonului și, întreaga primă repriză, a încercat și reușit să țină situația sub control!

Loja destinată oaspeților s-a dovedit neîncăpătoare! I-am văzut pe Florian Walter, miliardarul despre care se vorbește atât de mult, Iulian Bădescu, primarul Ploieștiului, Dan Capră, finanțatorul echipei, Andi Crângu, președintele galben-albaștrilor, Ilie Mălureanu, fost oficial al lui “U” Cluj, prieten cu Walter, Dan Rusu, patronul firmei Mercury Lighting, Alexandru Șerban, managerul restaurantului Star, Gabi Drăghici, directorul general de la Algabeth SRL, Cosmin Păduraru, director la Monticor SRL  (ultimii doi fără loc în lojă) , etc, etc. Probabil că niciunul nu a savurat jocul Petrolului… Poate sâmbătă!

La conferința de presă de după joc, antrenorii Rednic și Șumudică s-au prezentat cu stări de spirit complet diferite. Iată ce au declarat aceștia:

Mircea Rednic, antrenor FC Petrolul: “Nu am mai fost aceeaşi echipă agresivă, primele două goluri au fost cadouri făcute de noi. În primul rând e vina noastră, în al doilea rând e vina arbitrajului. Cristea a luat roşu mult prea uşor, Varela trebuia să fie şi el eliminat. E foarte greu să joci la Vaslui în 10 jucători. Şi la golul doi a fost fault la Marinescu. Am spus după meciul cu Ceahlăul să rămânem modeşti pentru că va fi un campionat lung. Am avut ocazii, am tot sperat că putem reveni. Hamza şi Grozav s-au antrenat doar ultimele două zile, dar și-au exprimat dorința de a juca. Nu am mai avut aceeaşi prospeţime, agresivitate, nu am mai putut face acelaşi presing și acest lucru s-a văzut. Sunt mulțumit de felul în care a intrat Bokila în meci. Este un atacant interesant, care, cu puțin noroc, putea să și înscrie. Nici Yamissi nu s-a mișcat rău. În schimb, Alcenat a făcut și lucruri bune, dar a și dezamăgit în unele momente. Guilherme a fost prins deseori pe picior greșit, dar nu am alte soluții în banda stângă, întrucât Grecu este în continuare accidentat.”

Marius Șumudică, antrenor FC Vaslui: “În primul rând vreau să îmi felicit elevii pentru jocul prestat. Aș fi ipocrit dacă aș spune că nu sunt mulțumit după această partidă. I-am urmărit atent pe cei de la Petrolul, în prima etapă, când au adoptat un presing în treimea adversă, iar publicul i-a împins efectiv de la spate, obținând o victorie confortabilă. Am salutat galeria oaspeților după meci, merită tot respectul acești băieți, care au bătut 300 de km pentru a-și vedea favoriții. Sunt un tip care gustă glumele, chiar dacă ele nu reflectă realitatea. Nu este prima dată când mi se adresează aceste scandări, nu găsesc acest lucru normal, deoarece suporterii Petrolului ar trebui să fie mai degrabă atenți la jocul echipei, și nu la alte aspecte de pe marginerea terenului. Nu merg la Istanbul să mă apăr. Sunt un adept al sistemului 4-4-2, nu știu dacă vom reuși să înscriem pe terenul lui Fenerbahce, dar sigur nu vom închide jocul. Prin pierderea lui Wesley am câștigat vestiarul! O să vedeți că am dreptate!”


(update final) Osiako a semnat cu Hapoel Beer Sheva

Mai mulți cititori ai acestui blog m-au rugat să aflu amănunte despre fostul fotbalist al Petrolului, Patrick Osiako. Un jucător talentat, care s-a mulat excelent pe stilul de joc al echipei ploieștene. Dar care, din rațiuni independente de voința lui, a ajuns să părăsească urbea noastră și să ajungă în Israel, la echipa Hapoel Beer Sheva. Club cu care, ieri, Patrick a semnat un contract valabil pentru două sezoane. Din păcate, da, asta trebuie spus, ciocolatiul atât de adulat de fanii Petrolului are un gust amar din cauza faptului că, practic, a fost OBLIGAT să părăsească clubul ploieștean, impresarul său – Andreas Hofmann - tratând peste el o sumă dublă, condiționând rămânerea acestuia la galben-albaștrii de achitarea multor bani, 50.000 de euro, către propria persoană! Astfel, aflând târziu despre fapta subversivă a celui plătit pentru a-i apăra interesele, Patrick a hotărât ca, pe viitor, să nu mai fie reprezentat de către acel impresar! “He kill my heart!” a scris kenyanul unui prieten din Ploiești… Și cât adevăr are în inimă doar el știe! Oricum, nu știu ce mă face să cred și să scriu asta, Osiako va mai ajunge la Petrolul! În iarnă, la vară sau la terminarea contractului cu echipa israeliană! Că prea s-a îndrăgostit de fanii lupilor!

UPDATE

Situația lui Osiako la Hapoel Beer Sheva s-a complicat definitiv, chit că, în urmă cu puțină vreme, el anunța că ar fi semnat cu echipa israelită! Numai că, după emisiunea “Pasul la ofsaid” de aseară, Patrick s-a înmuiat brusc după ce Sony și Hamza i-au povestit cum oamenii întreabă de el și că ar fi făcut o prostie plecând de la Petrolul! Mai mult, astăzi, după prânz, oficialii lui Hapoel i-au “ușurat” decizia, încercând să-i schimbe contractul discutat inițial, reducându-i-l cu 30.000 de euro! Astfel încât, fără să mai facă nicio altă solicitare, Patrick a ales să părăsească Țara Sfântă și să se îndrepte spre Suedia. “Încerc un ultim demers către domnul Andi, președintele Petrolului, dorința mea cea mai mare fiind aceea de a semna cu echipa de la Ploiești! Mai dau de la mine, din banii mei, să fie mulțumit și impresarul, chiar vreau acolo! După discuția cu dânsul văd dacă merg spre Suedia sau rămân la Ploiești”

Voi reveni dacă mai am noutăți!

Update 2

Aproape de miezul nopții, după ce Rednic a răspuns mesajelor mele, sunt în măsură să vă spun că el ÎȘI DOREȘTE UN FOTBALIST PRECUM OSIAKO LA PETROLUL, “fie și pentru faptul că nu ar exista fan al Petrolului care să nu vrea aducerea sub culorile noastre a unui fotbalist valoros, văzut, simțit și dorit de ei! Ori, pentru mine, suporterii echipei și vrerea lor înseamnă mai mult decât orice la acest moment!” Nu cred că trebuie să mai comentăm ceva, nu?

Update final

Până la urmă, Patrick a semnat cu Hapoel Beer Sheva un contract valabil doi ani!  Telenovela sa cu Petrolul, iată, a luat sfârșit aproape la fel de brusc cum a început! Baftă acolo, omule, și să nu uiți că, la Ploiești, mulți ochi au fost pe tine! Ca sfat, dacă-mi permiți, viața asta nenorocită are conotații dintre cele mai neașteptate ori orgoliile – care mai de care mai reale ori prostești – nu fac altceva decâd să distrugă visele frumoase! Este și cazul tău actual… Păcat!


Pasul la ofsaid din 24 iulie 2012

Mai repede chiar și decât am crezut sunt în măsură să va satisfac doleanța! Iată link-ul cu emisia din această seară, viteza excesivă datorându-se, în special, ”doctorului” de la butoane, Costin! Je vous remercie, monsieur medicin! (asa ar zice Hamza și Soni!) La noi e mai simplu: meriți o bere, maestre!

http://www.dailymotion.com/video/xsdifu_pasul-la-ofsaid-24-iulie-2012-transfer_sport


E vremea revanșei

Selecționata AJF  Prahova și-a câștigat dreptul de a participa în grupa preliminară a “Cupei Regiunilor”, competiție denumită simbolic “UEFA Regions Cup, ediţia 2012-2013” și care începe în penultima zi a lunii august cu primele jocuri din grupa B, preliminară. Această fază se va desfășura în Macedonia, alături de echipa țării gazdă urmând a fi prezente la start și selecționatele Suediei, Irlandei de Nord şi Ţării Galilor. Apoi, grupa A, din care face parte şi România, debutează pe 9 septembrie, în Turcia. Componența acestei serii este una “grea”, alături de tricolorii amatori ai țării noastre mai putând fi urmăriți omologii din țara gazdă, Turcia, dar și din Israel și Kazahstan. Gazdele au nominalizat orașul Istanbul drept organizator al acestei grupe iar așteptările românilor sunt, deja, consistente!

Selecţionata „Prahova Muntenia” va avea primul meci în ziua de 9 septembrie, contra israelienilor de la Karmiel Safet, formație pe care – vă mai aduceți aminte? – românii au avut-o parteneră şi acum 2 ani, la Sopron, în Ungaria, şi în faţa cărora au pierdut, 0-2, la capătul unui meci spectaculos! Pentru acei dintre dumneavoastră care ați uitat, iată și rezultatele meciurilor echipei noastre: Prahova Muntenia – West Ungaria 1-4, Prahova Muntenia – Carmiel Safed (Israel) 0-2, Prahova Muntenia – Malatia (Armenia) 3-1! Repartizați atunci în Grupa B-est europeană, tricolorii amatori n-au reușit decât o clasare pe locul III la final, insuficientă pentru a merge mai departe în faza finală din Slovenia!

Jocul cu israeliții se va disputa pe arena „Kartal Ilce” din Istanbul (capacitate puțin peste 7000 de locuri), după două zile urmând al doilea meci din grupă, cu echipa țării gazdă – selecţionata Istanbulului – într-un joc programat pe stadionul „Maltepe Hasan Polat” (arenă cu o capacitate de aproape 5000 de locuri). Ultimul meci din grupă rezervat echipei de amatori a României a fost programat pe data de 13 septembrie, adversara prahovenilor fiind echipa Mercury Stroitel (Kazahstan).

Delegațiile țărilor participante vor fi găzduite de Hotelul „Legend Riva”, aflat la 40 de kilometri de Istanbul precum şi la o distanţă similară de cele două terenuri de joc, în timp ce antrenamentele se vor face în imediata apropiere a locului de cazare. Se califică prima clasată dar şi cel mai bun loc II din grupele preliminare amintite.

Interesant de remarcat este că această selecționată a „Prahova Muntenia” va miza doar pe o parte dintre jucătorii care au câştigat, a doua oară consecutiv, competiția naţională, lotul urmând a fi clarificat în mai puțin de o lună. Asta, deoarece mai mulți fotbaliști s-au transferat la un nivel superior, caz în care – conform regulamentului – va fi aproape imposibil să se mai conteze pe ei! Săptămâna viitoare, Federaţia Română de Fotbal va stabili şi locul de desfăşurare al unui cantonament de o săptămână, înainte de plecarea în Turcia, locul ales fiind, cel mai probabil, Complexul de la Mogoşoaia, acolo unde condiţiile sunt foarte bune.

 


Hamza și Mustivar vin la “Pasul la ofsaid”

Mâine seară, de la orele 20:00, doi dintre cei mai iubiți fotbaliști ai Petrolului, “căpitanul” Sony Mustivar și golgheterul Hamza Younes, vor fi prezenți în emisiunea “Pasul la ofsaid”. Respectând dorința unui număr mare de telespectatori dornici să-și vadă vedetele pe micul ecran, altfel decât marcând sau deposedând continuu, am ales să-i invit pe cei doi în platourile de la Wyl TV, locul unde, săptămânal, vor putea fi urmăriți toți cei care concură la bunul mers al proiectului colorat în galben și albastru. O să puteți dialoga în direct cu cei doi și, de asemenea, veți putea propune viitorii invitați!  Totul, doar dacă veți urmări producția de mâine și veți suna la 0344.115.172!


“Una manita” sau… primul lider și primul golgheter!

FC PETROLUL – CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 5-0 (2-0)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 10.000. Marcatori: Younes (12, 17, 74), Grozav (49), Szukala (85).

Petrolul Ploieşti: Bornescu – Achim, Galamaz, Szukała, Guilherme – Boudjemaa (68 Opriţa), Mustivar (79 Cojocnean), M. Cristescu (53 Marinescu), Ad. Cristea – Hamza, Grozav. Antrenor: Mircea Rednic

Ceahlăul Piatra Neamţ: Jovici – Ţepeş, Ichim, Cazan, Drugă (46 Viţelaru) – Bădescu (73 Chiş), Onciu, Monroy, Stana – Gafiţa (55 Constantinescu), Golubovici. Antrenor: Constantin Enache

Cartonaşe galbene: Mustivar (19), Cristescu (37), Szukala (70).

Arbitri: Istvan Kovacs (Carei) – Bogdan Gheorghe (București) și Petruţa Iugulescu (Târgoviște).

Jucătorul meciului: Hamza YOUNES.

Împreună cu cei aproape 10000 de spectatori prezenți în tribunele arenei noastre m-am bucurat din tot sufletul pentru această victorie concludentă. Mi-aduc aminte de reacția publicului catalan, ediția trecută, atunci când FC Barcelona reușea al cincilea gol împotriva galacticilor lui Mourinho: “Una manita”! Adică o mână sau, mai precis, cinci goluri! Rușinea supremă în accepțiunea fanilor iberici… dar nu numai a lor! În această seară magnifică, stelarii Petrolului m-au făcut mândru că sunt ploieștean! De când îmi doream să spulberăm, odată și dată, umflata echipă a lui Pinalti. Anii de opreliști, cu zecile și sutele de partide cu rezultat dinainte cunoscut, m-au încărcat suficient de mult pentru a dori o astfel de… descărcare a galben-albaștrilor! Un pas de defilare bătut aproape continuu, o cadență minunată, un recital de fotbal acompaniat mirobolant de o galerie mai frumoasă și mai sonoră ca niciodată! Niciun minut nu s-a pus problema învingătoarei! Dacă scorul ar fi arătat 15-0 nimeni nu ar fi putut comenta ceva în plus. La fiecare 4-5 minute am regăsit o mare ratare! Younes, noul Mircea Dridea al Petrolului, ar trebui să-și depună deja actele pentru a deveni cetățean român! Și, pentru a nu se rătăci prin Capitală, ar trebui să-și ia și prietenii francezi Boudjemaa și Mustivar! Maratoniștii echipei surprind de la meci la meci iar nonșalanța lui Younes și ale sale trei reușite încă din prima etapă fac o propagandă nemaipomenită acestei echipe a unei iubiri nebune, permanente! Petrolul, sufletul ploieștenilor și al tuturor prahovenilor, a făcut ca urbea noastră să renască, artificiile lansate dar și ritmurile cântate și dansate până târziu bucurându-i chiar și pe cei mai conservatori plimbăreți ai bătrânului Bulevard.

Sâmbătă, la Vaslui, prevăd un exil al republicanilor în inima Moldovei hrănită de Porumboiu. Se vor întâlni, cel mai probabil, două echipe cu același obiectiv. De aceea, rezultatul final este imprevizibil! Dar, cum i-am văzut jucând pe Sony&Co. în această seară, mai-mai că risc un pronostic super-optimist cu echipa răzeșilor, chiar la ei în bătătură! Și-atunci, să vezi fiesta! Nu credeți? Mai avem o săptămână și vă veți convinge! Hai, că m-a luat apa…

Să mai vorbesc despre arbitrajul lui Istvan Kovacs înseamnă să-mi pierd timpul! Dar, atenție mr. Crăciunescu, dacă la un astfel de meci, cu două echipe complet disproporționate și un 5-0 mai sec decât Riesling-ul care vă place atât de mult, se practică un show atât de rușinos, să nu vă așteptați la altceva de la ploieșteni decât la porții serioase de carne, care să vă țină frigiderul blocat până la Crăciun! În caz că, firește, locul atât de călduț și bine retribuit nu va fi ghidonat, pe logică, unuia mai inspirat și – de ce nu? – mai corect! Sau nu știați că Petrolul chiar își dorește Cupa și Campionatul? Sau tocmai de aceea?

După meci, antrenorii celor două formații au făcut declarații interesante la conferința de presă. Iată, spicuit, câteva dintre ele:
“Sunt surprins de atitudinea elevilor mei. E un semn mare de întrebare şi nu am văzut niciun pic de nerv şi determinare. Ne-a lipsit motivaţia personală. Cel mai mult mă doare că am văzut indiferenţă în jocul elevilor mei. Petrolul este o echipă extraordinară şi cred că se poate lupta pentru titlu. S-ar putea să fi jucat cu cea mai bună echipă din campionat în această seară și aș vrea să fie așa, fie și pentru faptul că astfel vom putea spune că ne-a învins drastic campioana!” a declarat Costel Enache, coach-ul Ceahlăului.

De cealaltă parte, Mircea Rednic a spus: “Am făcut un meci bun pe o vreme călduroasă. Am avut 25 de minute foarte bune, după care adversarul a echilibrat jocul. Suporterii ne-au împins să învingem în maniera asta. Am făcut spectacol în a doua repriză, dar nici adversarul nu ne-a pus mari probleme. Titlul? Să rămânem modeşti. Fiecare meci trebuie pregătit la fel precum cel de azi, poate chiar mai bine. Vorbim după meciul de la Vaslui. M-a mulţumit jocul de azi, dar mai sunt lucruri de pus la punct. În meciul următor s-ar putea să fac 2-3 modificări, în funcţie de adversar”.

 



Amical cu Șahtior Donețk!

Știrea de prim rang a acestei conferințe a fost antamarea, în prima decadă a lunii septembrie, a unui meci amical între Petrolul și echipa ucrainiană Şahtior Doneţk, condusă de Mircea Lucescu. Potrivit lui Mircea Rednic, antrenorul Petrolului, jocul cu trupa campioană a Ucrainei este stabilit în proporţie de 99 la sută!

Azi, la promisa întâlnire săptămânală cu mass-media, Mircea Rednic a apărut destins, jovial chiar, intrând în malaxorul întrebărilor cu o detașare firească, propice antrenorului cu experiență: „Cred că sunt în situaţia în care, dacă pun bileţele cu numele jucătorilor într-o căciulă, pot să extrag fără grijă prima echipă! Vorbind cât se poate de serios, dispun de un lot echilibrat, mă bucur mult că am soluţii pe posturi. Pregătirea a fost foarte bună, sunt încântat de felul în care au răspuns jucătorii. Nu pun problema că suntem favoriţi pentru acest meci. Trebuie să fim foarte atenţi şi, extrem de important, trebuie să înscriem cât mai repede pentru a evita complicaţiile”, a declarat Mircea Rednic, zâmbind ștrengărește către colegii nerăbdători să-i adreseze noi întrebări.

Relativ la prognozata clasare a Petrolului între primele echipe în campionat, temă discutată de mulți specialiști în domeniu, Rednic a spus: “Avem toate motivele să credem în şansa noastră, dar nici nu trebuie să ne gândim foarte departe. Trebuie să pregătim fiecare meci în parte ca să-l câştigăm. E bine să visăm, dar trebuie să fim şi realişti. E adevărat, însă, că-mi doresc foarte mult să câştig un trofeu cu Petrolul. Ştiu ce înseamnă asta, mai ales cu o echipă din provincie”. Întrebat despre acest prim joc cu Ceahlăul Piatra Neamț, “Puriul” a spus: „Jucăm acasă şi este firesc să ni se acorde prima şansă, dar trebuie să ne respectăm adversarul. Important este să ne impunem jocul, pentru că avem calitate, valoare, experienţă şi ambiţie. Trebuie să ne gândim doar la victorie şi mi-aş dori să înscriem foarte repede, pentru că sunt convins că adversarii vor aştepta greşeala noastră şi vor încerca să ne surprindă pe contraatac. Din nefericire sunt şi câteva probleme medicale, dar sper ca doctorul să le rezolve până la ora meciului. Younes şi Mustivar au acuzat uşoare probleme musculare după meciul cu  AEK Atena, însă sper ca ei să fie apţi pentru jocul cu Ceahlăul. Nu m-am decis complet asupra formulei de start, pentru că mai avem azi un antrenament şi este timp suficient până la ora meciului să formez primul „11”. Toţi jucătorii sunt în formă şi trebuie să mă gândesc foarte bine înainte să iau decizia finală”, a încheiat Mircea Rednic.

Petroliştii vor intra, de astăzi, în cantonament, la Hotel Best, iar din lotul de 18 nu vor face parte Tony (aflat în urmă cu pregătirea fizică), Morar și Grecu (indisponibili), Roman (căruia i se caută o echipă unde să fie împrumutat, “de preferat de prim eșalon”)  şi portarul Povilas. De asemenea, ultimii doi jucători transferaţi, Manasse Enza-Yamissi şi Jeremy Bokila, nu intră în calcule pentru partida cu Ceahlăul, ei urmând să fie apţide joc începând cu confruntarea din etapa a doua, de la Vaslui. Francezul Jules Diouf va sosi în Ploiești duminică și va fi monitorizat atent de colectivul tehnic înainte să i se acorde onoarea să semneze cu galben-albaștrii.

Partida dintre Petrolul Ploieşti şi Ceahlăul Piatra Neamţ se va disputa mâine, de la ora 19:00, pe stadionul „Ilie Oană”, tichete pentru meci găsindu-se la casele de bilete chiar și în ziua meciului.

 

 

 


Pe cine nu lași să moară…

FC Zagon – Prahova Tomşani 2-2 (0-0, 2-2, 6-3, după loviturile de departajare)

Stadion: „Complex Sportiv Zagon”. Spectatori: circa 300. Au marcat: Suciu (58), Popină (86)/ Năstase (9), Borbely (62).
La penaltiuri au marcat: Popină, Kiss, Mate, Suciu/ Crossman. Au ratat, pentru Prahova: Bilia și A. Gheorghe.
Zagon: Nagy – Cosineanu (97 Axinia), Ceauşel, Postolică, Kiss (cpt) – R. Sala (54 Puşcaşu), Suciu, Pânzaru, Bărbătescu (46 Mate) – Tomi (55 Popină), Csiki. Antrenor: Attilla Szucs.
Prahova: A. Vlad – C. Gheorghe, Bilia, A. Gheorghe, Tegzeş (98 Caramalău) – C. Vlad, Crossman, Huţan (19 Căpălău (93 Matjevic), B. Năstase – Borbely (cpt) (77 Elek), Vişan. Antrenor: Dan Dobai.
Cartonașe galbene: Postolică (28), Pânzaru (49), Ceauşel (57), Cosineanu (93), Axinia (99)/ Căpălău (19), Crossman (60), Tegzeş (65), Bilia (69), Matjevic (117).
Au arbitrat: Bajko Barna (Miercure Ciuc) – Simo Zoltan (Cristuru Secuiesc) şi Szabo Attila (Odorheiu Secuiesc).

Jucătorul meciului: Daniel SUCIU (Zagon)

După aproape 200 de kilometri de mers, în apropierea orașului – stațiune Covasna, am descoperit Zagonul, un sat de circa 4000 de locuitori, mai cunoscut în România pentru că aici s-a născut – acum 46 de ani – gimnasta Ecaterina Szabo (în maghiară Szabo Katalin), o sportivă de talie mondială, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, 1984. Chiar în mijlocul satului, tăind drumul județean 121E ce leagă municipiul Târgu Secuiesc de stațiunea Covasna, calea de acces spre arena de fotbal trădează implicarea localnicilor în fenomenul sportiv. O cale largă pe care poate pătrunde inclusiv fostul autocar al Petrolului – acum revenit la proprietari!- și o intrare la teren “în groapă”, asemeni celei din “Ștefan ce Mare”, respectând, desigur, proporțiile! Iar acolo, la nivelul gazonului, marea surpriză: un câmp de joc excepțional întreținut!  De fapt, întreaga bază arată bine, și vestiarele și tribuna și gardul împrejmuitor fiind noi-nouțe și de calitate! La oficială – da, există și spațiu amenajat pentru oficiali! – am văzut 20 de scaune tapițate cu piele, mai aproape de mobilierul unui salon de fițe, extravaganță suportată cu stoicism inclusiv de cele câteva doamne cocoțate pe scaunele tip bar, obligate să vadă jocul favoriților de la înălțime !

Și, dacă am ajuns aici, este bine să remarc jocul avântat al gazdelor, mai ales cel din repriza secundă, perioadă în care elevii lui Attilla Szucs au pus stăpânire pe joc, revenind de două ori pe tabelă și fiind extrem de aproape de finalizarea ostilitățile înaintea expirării timpului regulamentar de joc. Am revăzut echipa din Zagon după exact 2 ani, în vara anului 2010 aceasta pierzând meciul decisiv cu… Prahova Tomșani, la penalti-uri, în barajul ce a avut loc în Brașov! Multe s-au mai întâmplat de atunci, trupa prahoveană schimbându-și proprietarii și arătând, ieri, o față dorită nouă, cu destui fotbaliști proveniți de la Chimia Brazi, team aruncat în ghearele neputinței, departe, în Liga A Prahova. Poate doar numele viitor al trupei, Fortuna Brazi, să mai aducă aminte, vreodată, de echipa de lângă Combinat, team care, în primăvară, se lupta cu șanse mari să promoveze în eșalonul secund iar acum, după nici 2 luni, să se scalde în obscuritatea eșalonului patru! În focul gheenei…

Și, dacă vorbim exclusiv despre lotul prahovenilor, trebuie să remarcăm destui fotbaliști care pot face diferența într-o viitoare cursă de promovare: A. Vlad, Crossman, C. Vlad, B. Năstase, Borbely, Elek, Vișan, Minciună, Ungureanu, Petean. Din păcate pentru echipa prahoveană, ultimii trei sunt accidentați și nu au putut fi testați de antrenorul Dan Dobai în meciul cu covăsnenii. De asemenea, Butoi şi Adăscăliţei, juniorii aduşi de la Oţelul Galaţi, au fost doar spectatori, ei nefiind încă legitimaţi. După jocul cu FC Zagon, pe lista indiponibililor - pentru cantonamentul care va continua la Cheile Grădiștei până săptămâna viitoare - se adaugă şi Huţan, acesta părăsind terenul, accidentat, încă din minutul 19.

Prima repriză a fost aproape în întregime a oaspeților. Dacă tabela ar fi arătat 4 sau 5 goluri diferență pentru elevii lui Dobai, nimeni nu avea ce să zică! Pentru că, atâta cât au avut aer, fotbaliștii prahoveni s-au distrat cu gazdele, numai pripeala lui Năstase, uluiala lui Vișan sau lipsa de concentrare a lui Borbely făcând ca scorul să nu ia proporții! Ca să nu mai vorbesc despre o gafă monumentală a asistentului Simo Zoltan din Cristuru Secuiesc, acesta nevăzînd mingea care a depășit cu de două ori circumferița linia de poartă, după lovitura executată minunat de Crossman (19), bară-gol! Centralul a validat inițial reușita dar asistentul cu pricina a întors faza! Și, implicit, zic eu, soarta calificării! Pe fondul unei relaxări venite după pauză la oaspeți – sau a epuizării fizice! - covăsnenii s-au trezit și au egalat, însă pentru numai 4 minute, Borbely făcând dreptate cu un șut de manual, de la 20 de metri!  Cu un ultim zvâc, în ultimele minute, Popină a reușit egalarea iar pe finalul prelungirilor, în minutul 119, fostul petrolist Daniel Suciu – omul meciului – a catapultat balonul în bara stângă! Zagonul s-a impus fără nicio problemă la penalti-uri, marcând de fiecare dată, în timp ce prahovenii au ratat prin Bilia și A. Gheorghe!

Cu siguranță, ca și concluzie, oaspeții au reușit o performanță prin eliminarea echipei din Prahova. Dovadă și bucuria imensă de la final, oficialii Zagonului fiind convinși încă de la pauză de deznodământul nefavorabil lor! Numai că, plusând la capitolul ambiție și dăruire, fotbaliștii unguri au arătat că niciodată balanța nu se poate înclina decât după fluierul final al arbitrului! Care, ieri, a avut și destule țignale cu iz local!